Alexandru Lăpuşan
Anunţuri de vânzare teren agricol cu duiumul.Românii vând. Sărăcia, poate lipsa de viziune dar şi timiditatea în asumarea unor activităţi economice în
agricultură, îi determină să renunţe la teren. Şi atunci, vin alţii şi cumpără. Deocamdată din ţară. Cazul Ioanei Băsescu a intrat în prim-planul opiniei publice datorită nevoii de alimentare a nesfârşitelor scandaluri politice. Cum stau, de fapt, lucrurile? O persoană fizică, Ioana Băsescu, a achiziţionat (contract autentificat 09.09.2013) de la SC Berfige SRL (persoană juridică română), 290,41 ha teren arabil în localitatea Nana-Călăraşi. Preţul vânzării a fost de 1,306 mil. euro, din care s-a plătit (surse proprii) un avans de 278.337euro, diferenţa de 1,028 mil.euro (echivalentul a 4,6 mil.lei) urmând a fi achitată din creditul RQ13095722648477/ 09.09.2013 de la CEC Bank-Victoria. Creditul a fost solicitat pe 30.08 şi aprobat pe 06.09, cu o viteză uimitoare faţă de tratamentul general aplicat de CEC clienţilor de rând. Terenul a fost evaluat de către expertul CEC, evident în aceeaşi perioadă, la 1,611 mil.euro (echiv. a 7,215 mil. lei) exact cu 23% peste valoarea de piaţă a terenului. Scandalul s-a declanşat atunci când ministrul finanţelor a denunţat intervenţia preşedintelui Băsescu de a-l menţine pe Radu Gheţea la conducerea CEC. A mai ieşit un fuior de fum la afirmaţia consilierului prezidenţial Adrian Rădulescu care ar fi consiliat cumpărătorul în legătură cu oportunitatea investiţiei. Am încercat o judecată a faptelor: 1) Preşedintele Băsescu nu trebuia să intervină pentru susţinerea şefului CEC. Această intervenţie trebuie sancţionată cu excepţia cazului în care scopul conţinea fundamente care ţin de stabilitatea sistemului sau a societăţii bancare; 2) În legătură cu suportul acordat de consilierul prezidential, trebuie să fim serioşi. Să nu ne facem că nu ştim ce indeletniciri anexe au toţi consilierii demnitarilor sau ofiţerii SPP din serviciul personal. Ştiu că Rădulescu a dat recomandări şi a sprijinit mai mulţi fermieri pentru investiţii în ferme de porci. Asta este şi mai grav, dacă am judeca-o după acelaşi calapod; 3) Rapiditatea cu care CEC a rezolvat cererea de creditare arată cum funcţionează sistemul de stat pentru anumite categorii de cetăţeni. Arată, de asemenea, că procedurile de creditare pot fi parcurse în perioade mult mai scurte de timp. Poate viitorii şefi de la CEC vor avea această unitate de măsură pentru evaluarea cererilor de creditare; 4) Evaluarea valorii terenului cu 23% peste preţul pieţei reprezintă primul mare semn de întrebare. Este un non sens să evaluezi terenul peste valoarea de piaţă. Este aproape sigur că la data evaluării terenului nu se stabilise plata avansului şi deci garanţia trebuia să depăşească cu cel puţin 20% valoarea tranzacţiei ce ar fi urmat să fie creditată; 5) Contractul de vînzare-cumpărare, în termenii săi legali, nu pare a răsturna vreo vină asupra niciuneia din părţi. Din acest punct de vedere comisia parlamentară de anchetă va avea un rezultat nul. Şi totuşi. Analizând istoricul terenurilor care constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare se observă că mai toate au trecut pe la acelaşi notar (altul decat cel care a înregistrat tranzacţia actuală) din Bucureşti şi cam în aceeaşi perioadă. Asta mă duce cu gândul la mafia terenurilor care întocmea liste, în aşteptare, cu îndreptăţiţi să primească teren (pe legea funciară). Abia după ce aceştia acceptau să le vândă, le erau repartizate efectiv terenuri de pe la institute şi staţiuni de cercetare, sau din alte resurse publice, impotriva tuturor legilor în vigoare. Cam aceasta este cusătura ilegalităţilor pe care o poate constata comisia parlamentară de anchetă. Atenţie, sfoara cusăturii cuprinde culori ale mai multor partie şi se întinde în multe alte judeţe. Sigur mai vreţi să o desfaceţi?
După ce cretinoidul de Iliescu a lichidat CAP-urile, pasul următor este vânzarea pământurilor la străini.
MAI da prosti mai santem noi ROMANII am avut incredere in DANIEL CONSTANTIN dar cand am vazut cu cata daruire si entuziasm vorbeste de marea realizare ca au acces strainii sa cumpere pamant ROMANESC imi vine sa innebunesc . mai DANIELE ia vezi ca vecinii nostrii unguri pedepsesc cu inchisoare cetatenii care indraznesc sa vanda pamant la straini.acesta este un bun SFANT pentru care sa varsat sange desteptule SI NU SE VINDE NICIODATA STRAINILOR dar ce a facut BASESCU IOANA nu te deranjeaza????TE_AI intrebat vreodata cati romani ar cumpara cel putin 20-30 Ha daca bancile ar sustine aceasta dorinta a ROMANILOR de ce nu consultati poporul in acest caz??????? VA intereseaza numai ALEGERILE nu sa dati legi bune si durabile acestui popor .Poate nu e prea tarziu……