Aproximativ optzeci de persoane din administraţia publică locală şi oameni de afaceri din judeţele Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Bihor au fost prezenţi joi, 21 noiembrie, la Conferinţa Regională „Soluţii pentru dezvoltarea economică a comunităţilor locale. Evenimentul, organizat de Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM) din Bucureşti, a fost găzduit de Sala „Avram Iancu” a Primăriei Municipiului Zalău. În cadrul întâlnirii au avut loc o serie de prezentări şi sesiuni interactive cu accent pe bugete locale, parteneriat public-privat, programarea multianuală 2014-2020, educaţie antreprenorială şi poveşti de succes în afaceri, promovare turistică şi implementarea unor instrumente de stimulare a dezvoltării economice pe termen mediu şi lung în comunităţile urbane şi rurale.
Conferinţa a fost deschisă de Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului, care a salutat organizarea evenimentului în Zalău şi a felicitat organizatorii „unii dintre ei colaboratori mai vechi ai Primăriei Municipiului Zalău. Este cel puţin un motiv pentru care recomand evenimentul, dar şi pentru că propune o agenda consistentă, cu informaţii de calitate care ne vor fi de folos în activitatea noastră”. Căpîlnaşiu a menţionat şi faptul că îşi doreşte ca acest eveniment să fie un început, iar Zalăul să fie gazdă şi pentru alte seminarii sau conferinţe regionale.
Unul dintre subiectele importante pentru oficialităţile prezente l-a constituit dezvoltarea locală. „O planificare corectă cred că pleacă de la bugetul local, de la nevoile locale, de la viziune. N-ai viziune, nu ai hartă; nu ai hartă, nu ştii unde vrei să ajungi”, a menţionat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, adăugând faptul că în prezent există o tendinţă de dezvoltare conjuncturală „care nu este de incriminat”. „În esenţă, ea poate fi exploatată de cei care văd oportunităţi”, a mai spus Tiberiu Marc.
De asemenea, preşedintele FNTM, Marius Bostan, a remarcat că ,,în momentul de faţă, dacă luăm performanţa unui oraş de acum zece ani, şi cum este acum, ne dăm seama că evoluţia lui este consecinţa acelei abordări strategice. După ce am făcut noi acest exerciţiu, prin consilierea acordată unui municipiu, începând din 2005 mai multe oraşe din România au abordat în acest fel, strategic, dezvoltarea locală”