Doi dintre cei mai valoroşi juniori de la Clubul Sportiv Municipal Zalău, Andrei Margin şi Rareş Olăhuţ, au participat la ediţia din acest an la Cupa României de tenis de masă, desfăşurată la Bistriţa.
Andrei Margin a fost aproape de podium, fiind învins în semifinale, cu scorul de 0 – 4 de Alexandru Manole, din Câmpulung Muscel. În final, tenismenul zălăuan s-a clasat pe locul cinci la categoria juniori I.
La juniori II, Rareş Olăhuţ a încercat să ţină pasul cu adversarii săi, unii dintre ei mult mai valoroşi, dar la final nu a reuşit să se claseze decât pe locul nouă.
Nici unul dintre cei doi tenismeni nu a avut obiectiv câştigarea unei medalii, însă antrenorul Victor Puie a precizat că ambţii sportivi pe care-i antrenează puteau obţine mai mult la această competiţie.