Tenaris a inaugurat, miercuri, la Zalău, o nouă linie de finisare a ţevilor OCTG, produse specializate utilizate în industria de petrol şi gaze. Având o capacitate de 35.000 de tone/an, noua linie face parte dintr-o investiţie în valoare de 62 milioane de dolari, şi produce ţevi cu conexiuni premium, ce sunt utilizate de către companiile petroliere în operaţiuni în medii dificile, precum offshore, la mare adâncime, corozive, în puţuri cu temperaturi şi presiuni ridicate.
Potrivit reprezentanţilor companiei, linia înglobează un nivel înalt de automatizare, condiţii optime de sănătate, siguranţă şi ergonomie pentru operatori şi cele mai bune tehnologii disponibile pentru reducerea amprentei proceselor asupra mediului. Până în prezent, 66 de oameni au fost angajaţi şi instruiţi pentru a ocupa poziţii cheie în noua activitate de producţie.
„Această linie este un concept total nou, astfel proiectată încât să ofere siguranţă în exploatare. Veţi vedea multe computere cu touch-screen şi un mediu foarte curat, absolut nou. Acesta este standardul pe care vrem să-l implementăm în toate investiţiile noastre viitoare. Toate acestea au necesitat eforturi, au necesitat muncă în echipă”, a precizat Michele Della Briotta, Area Manager Tenaris pentru Europa de Est şi preşedinte al Consiliului de Administraţie TenarisSilcotub.
Potrivit spuselor sale, linia inaugurată miercuri reprezintă modul în care Tenaris înţelege să răspundă nevoilor clienţilor săi asigurând, în acelaşi timp, dezvoltarea durabilă a operaţiunilor sale din România. Michele Della Briotta a dat asigurări că Tenaris îşi va continua investiţiile în România: „Vom continua să investim în această ţară. Acesta nu este finalul, ci doar un pas înainte. Sper să fiu aici şi în viitor pentru a inaugura altă investiţie. Avem multe alte idei, avem şi capabilitatea de a transforma aceste idei în ceva real”.
Cu noua linie OCTG premium line din Zalău, Tenaris îşi sporeşte capabilitatea de a-şi deservi clienţii din Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi din regiunea Caspică.
Această realizare recentă vine la un an după punerea în funcţiune a liniei pentru finisarea ţevilor cazane cu o lungime de până la 26 de metri, o investiţie în valoare de 60 de milioane de dolari, şi, de asemenea, la un an după achiziţionarea unei facilităţi de producţie a prăjinilor de pompare din Câmpina. Începând din 2005, Tenaris a investit peste 300 milioane dolari în operaţiunile sale din România.