Ziua Naţională fără Tutun, sărbătorită astăzi

 

Ziua Naţională fără Tutun este marcată în România, anual, în a treia zi de joi a lunii noiembrie. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, sub sloganul „Eu am reuşit. Alege să nu fumezi!”, campania din acest an are ca obiective principale informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscurilor asociate consumului de tutun, creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat, dar şi protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun.
Conform unei statistici întocmite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii fumatul produce în prezent circa şase milioane de victime anual, din care peste cinci milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600.000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. De asemenea, se estimează că până în anul 2020 numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10 la sută din totalul deceselor.
De altfel, efectele negative ale fumatului nu se limitează numai la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în jurul lor. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650.000 de victime, dintre acestea, 80.000 de decese fiind urmare a fumatului pasiv. În prezent, fumatul reprezintă un risc major pentru sănătate şi este asociat cu: 30 la sută din decesele prin cancer, 90 la sută din decesele prin cancer pulmonar, 25 la sută din decesele prin boli coronariene, 85 la sută din decesele prin boli pulmonare cronice obstructive şi 25 la sută din decesele prin boli cerebrovasculare.
Potrivit sursei citate, factorii care îi determină pe tineri să înceapă să fumeze sunt legaţi de curiozitatea naturală a adolescenţilor, de opinia prietenilor, atitudini şi comportamente familiale permisive faţă de consumul de tutun, disponibilitatea produselor din tutun, nevoia de a experimenta lucruri noi, stimă de sine scăzută, eşecul şcolar, asocierea cu grupuri care manifestă un comportament deviant.
Printre măsurile de protecţie se numără: canalizarea curiozităţii prin informare cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, promovarea educaţiei prin valori şi atitudini care denotă respect şi responsabilitate pentru sănătatea proprie, accesibilitatea scăzută a tutunului în mediile sociale frecventate de tineri, promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber, mediu familial armonios, convingerea că un consum de tutun nu este tolerat, precum şi programe de prevenire. De asemenea, printre numeroasele avantaje ale renunţării la fumat se regăsesc: creşterea speranţei de viaţă, scăderea riscului producerii unui infarct miocardic, scăderea riscului formării unor tumori cancerigene, un mod de viaţă mult mai sănătos, dar şi mai mulţi bani în buzunar.

 

Leave a Comment