Un lot alcătuit din opt elevi de la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău a reprezentat judeţul Sălaj la Concursul Interjudeţean de Fizică „Top Fiz”. Concursul a avut loc în perioada 15-17 noiembrie, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, la care, alături de elevii sălăjeni au luat parte şi elevi de la Colegii Naţionale din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu-Mare. Potrivit unor informaţii furnizate de Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în urma concursului elevul Bogdan Boşca din clasa a XII-a de la CNS Zalău, pregătit de profesorul Ioan Opriş a obţinut o menţiune.
Întreg lotul sălăjean participant la concurs a fost însoţit de profesorii Faluveghi Ervin şi Gabriela Olar de la CNS Zalău.