Ochiul din toba de esapament

In disperare de cauza, pentru a mai estompa din acuzele si blestemele care ii fac noptile cat de poate de albe, Traian Basescu ne anunta ca maximul crizei a fost depasit. Chestiunea e ca marinarul nu a specificat pentru cine sau in ce privinte a fost depasita, ori despre ce criza e vorba. Apoi, sunt convins ca premierul Emil Boc a aflat stirea bomba, in direct, de la TVR, acolo unde presedintele are spatiu de emisie cat cuprinde, in conditiile in care vorbim despre o televiziune de stat. Iar statul, cel putin in conceptia a 12 la suta dintre romani, inca mai inseamna Traian Basescu.

Revenind la chestiuni mai serioase, ne aducem aminte cu nostalgie ca, dupa estimarile initiale ale marelui matelot – transformat, intre timp, in sofer pe rabla numita Romania – in 2008, tara nici nu avea cum sa intre in criza. Evident, ulterior, acesta a recunoscut ca s-a inselat. Ca sa nu spunem ca Traian Basescu habar nu are ce putere are si cat consuma motorul de sub capota rablei. El vrea una si buna, si anume sa sofeze, chiar daca vederea ii joaca feste de mic copil si, mai grav, tocmai ingurgitase cu succes vreo trei-patru litri de vin. Desigur, faptul ca rabla scartaie din toate incheieturile, nu-l face pe el, si nici pe-ai lui, vinovati. De vina sunt economistii din opozitie, care au dovedit ca sunt incapabili sa gestioneze corect situatia.

Pana la urma, discursul lui Basescu despre maximul depasit al crizei este cat se poate de necesar in contracararea presiunii parlamentare si sociale la care va fi supus Guvernul in aceasta toamna. Presiunea vine si din partea aliatilor de la UNPR, care dau semne de nervozitate pentru ca nu s-au ales cu nimic in urma remanierilor. Nici UDMR nu culca-te, partid care a anuntat ca nu va mai accepta noi masuri de austeritate, iar la polul opus PSD si PNL fac tatonari pentru o noua majoritate parlamentara. In aceste conditii de cosmar pentru orice sofer de rabla, constientizam ca, de fapt, maximul crizei nu e decat un joc de cuvinte, desprins de realitatea sociala. Un joc in care ne-am angrenat cu totii, si din care am demonstrat ca suntem incapabili sa mai iesim.

Leave a Comment