Asa cum stim, inainte de 89, frontierele Romaniei erau cat se poate de ferecate. Atunci, intra cine vroia, insa iesea cine putea. Acum, este clar care a fost motivul arestului la domiciliu al unui intreg popor. Atunci, se credea ca, in cazul in care romanii ar fi avut posibilitatea sa emigreze, in cateva zile, plaiurile mioritice ar fi ramas pustii.
Dupa 1990, insa, odata cu victoria in alegeri a lui Ion Iliescu, putinii critici ai noului regim au fost pusi la colt. Ti se spunea verde in fata: Daca nu-ti convine, n-ai decat sa emigrezi!. Or, acelasi lucru ti se sugera la colt de bloc, prin autobuze, in parc ori la TVR, televiziune pe care la acea vreme o consideram libera. Insa, cei mai harnici si mai destoinci dintre romanii anilor 90 au fost minerii, care faceau nestingheriti naveta intre Valea Jiului si Bucuresti pentru a planta sau, dupa caz, pentru a culege trandafiri. Acelea au fost momentele de cotitura, cand romanii cu mai multi neuroni au inceput sa plece, desi exilul ar fi fost pentru ei ultima solutie la care ar fi apelat. Insa, spre uimirea multora, lumea capitalista arata altfel decat le-o descrisesera comunistii. Acolo, incalzirea, lumina si apa calda chiar tineau toata ziua.
La peste 20 de ani de la acele momente, Traian Basescu trambiteaza cat il tin plamanii falimentul Romaniei. Si, culmea ironiei, in timp ce sufla in goarna, marinarul parea ca se bucura. Ei bine, la 20 de ani de la nastere, in Romania, democratia originala s-a prabusit. Iar prohodul i l-a cantat insusi presedintele. Cauzele: economia reala nu mai poate sustine armatele de bugetari, medicii si dascali. Toti acestia au fost invitati, cu suturi in dos, sa-si caute de lucru in alta parte. Iar cum tara asta nu le mai oferea nimic, acestia au inceput sa caute de lucru in alte locuri. Astfel, de parca ar fi o chestiune ce tine de ciclicitatea evenimentelor in istorie, romanii cu neuroni chiar l-au ascultat pe presedinte si au parasit Romania. Din cele spuse de catre cei plecati pe alte meleaguri, se pare ca, in toate tarile civilizate, doctorii si profesorii au parte de respect si salarii indestulatoare. In schimb, cei care au ramas acasa nu au alta alternativa decat cea prin care sa mai suporte cativa ani mandatul actualei puteri politice.
Fara doar si poate, Romania este foarte departe de civilizatie. Romania a devenit, cu fiecare an care a trecut, si in pofida entuziasmului popular, o tara bolnava, in care doar politicienii si clientelele politice traiesc bine. Cu siguranta, lor li se adresa seful statului in 2004. Iar noi, palmasii, in naivitatea noastra, chiar am crezut ca urarea marinarului era una cvasigenerala.
In acest moment, Romania este rupta in doua, fara sanse de conciliere intre parti. Dar prapastia nu se afla intre mediul rural, foarte inapoiat, si mediul urban, ceva-ceva mai dezvoltat, si nici macar intre sectorul public si cel privat. In acest moment, exista o Romanie care sta, ori se afla in marsarier, si una care merge inainte. Astfel, avem o Romanie uriasa, anchilozata in nostalgii comuniste si tot mai dependenta de stat, si o alta, micuta, activa, care vrea altceva, dar careia nu i se permite sa traiasca.
Fara doar si poate, actuala clasa politica este cel mai mare obstacol in calea dezvoltarii Romaniei. Si, din nefericire, acea Romanie micuta care merge inainte si care se zbate sa supravietuiasca este Romania care pleaca dincolo. In tip ce, noi, cei care ramanem aici, nu avem alta sansa decat sa murim, zilnic, putin cate putin. Iar la final, marinarul ne va canta prohodul…
