Şase persoane au fost rănite grav duminică, 3 noiembrie, în urma unui accident rutier petrecut între localităţile Sîncraiul Almaşului şi Sutoru. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 17,20 şi a fost provocat de un clujean, în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Emanoil R., din cauza neatenţiei, pe un sector de drum în aliniament, a intrat pe contrasens şi a acroşat glisiera din partea stângă a drumului. În urma impactului, autovehiculul cu numere de Anglia a fost proiectat din nou pe partea carosabilă, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Cluj, care circula din sens opus, condus de Cătălin B., în vârstă de 42 de ani.
Potrivit sursei citate, cei cinci ocupanţi ai autoturismului din Cluj, precum şi o pasageră din celălalt autovehicul au fost răniţi grav.
Conform informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, trei dintre victimele accidentului au rămas sub supraveghere medicală. Este vorba de trei femei, din care două, una de 41 de ani şi cealaltă de 73 de ani, sunt internate la secţia de Neurologie a unităţii medicale, iar cea de-a treia, în vârstă de 36 de ani, a rămas internată la secţia de Neurologie. Pacientele sunt conştiente, stabile hemodinamic şi respirator.