Propuneri pentru remodelarea centrului Zalăului: parcare subterană, coridor pietonal şi piaţă gourmet

Toţi zălăuanii care trec pragul expoziţiei cu proiectele arhitecturale câştigătoare ale concursului organizat de către municipalitate sunt invitaţi să-şi expună punctul de vedere cu privire la soluţiile premiate, dar şi să facă sugestii referitoare la îmbunătăţirea imaginii şi aspectului localităţii.

Chestionarul cu cele patru întrebări poate fi descărcat de pe site-ul Primăriei Zalău, iar după completare, va fi returnat la email: medag@zalausj.ro ori la Centrul de Relaţii cu Publicul.
În competiţia organizată de către municipalitate în vederea identificării unei soluţii pentru reamenajarea zonei centrale a Zalăului s-au înscris doar trei proiecte. Niciunul dintre acestea nu a reuşit să obţină premiul I, întrucât „au existat unele minusuri”, juriul de specialitate acordând doar premiile II, III şi menţiune.
Proiectele sunt expuse în holul Primăriei Zalău, la etajul I. Variantele arhitecturale prezentat în expoziţie vizează remodelarea spaţiului public central al municipiului, format din Piaţa 1 Decembrie 1918, strada Unirii – include şi pasajul dinspre b-dul Mihai Viteazul şi Piaţa Iuliu Maniu, inclusiv zonele adiacente.
Deocamdată, autorităţile locale nu au fondurile necesare pentru „schimbarea la faţă” a zonei centrale, însă susţin că atunci când vor exista resurse, remodelarea se va face în urma unui mix între „componentele cele mai bune” ale proiectelor de pe locurile II şi III.

Oglinzi de apă pe platoul de marmură
Cel mai bine clasat, respectiv ocupantul treptei a doua a podiumului, a fost proiectul SC Alexis SRL Curtea de Argeş, autor Elena Măican, care a obţinut 344 de puncte, din 500 posibile şi cei 18.000 de lei puşi la bătaie.
În acest proiect, Piaţa 1 Decembrie 1918 a fost restructurată, astfel încât să permită degajarea suprafeţei platoului în vederea organizării de concerte, festivaluri ori târguri. Au fost prevăzute trasee pietonale, fântâni arteziene, oglizi de apă, locuri de joacă pentru copii, puncte comerciale, spaţiu pentru biciclete.
Pentru Piaţa Iuliu Maniu au fost propuse două spaţii compacte care să deservească ambele fronturi istorice şi pentru a le proteja de poluarea traficului rutier existent. În cadrul spaţiilor se regăsesc alveole pietonale pavate cu piatră cubică, fântâna îngeraşilor restaurată, locuri pentru petrecerea timpului liber, cu mobilier urban care valorifică faţadele bogat ornamentate ale clădirilor istorice din sit.
În vederea realizării traseului pietonal pe strada Unirii, traficul rutier va fi deviat pe strada Simion Oros, reconfigurându-se intersecţia străzii 22 Decembrie cu b-dul Mihai Viteazul şi cea a străzii Unirii cu b-dul Mihai Viteazul, prin realizarea a două sensuri giratorii ce contribuie la fluidizarea traficului şi creşterea accesibilităţii în zona centrală. Demersul a urmărit dinamizarea traseului pietonal nou creat prin piste de biciclete şi parcaj aferent, zone cu terase comerciale, spaţii expoziţionale, fântâni arteziene, elemente de mobilier urban şi spaţii verzi amenajate în gradene.

Spaţiu de joacă sub fereastra Consiliului Judeţean
Locul al treilea, cu 283 de puncte şi un premiu de 11.000 de lei, a revenit SC N2 Arhitectură SRL Cluj-Napoca, autor Andrei Nejur. Proiectul propune transformarea intersecţiilor semaforizate dintre b-dul Mihai Viteazul şi strada 22 Decembrie, respectiv dintre bulevard şi strada 9 Mai, în sensuri giratorii, în vederea fluidificării traficului auto. De asemenea, este prevăzută realizarea unui coridor pietonal care să lege Piaţa Iuliu Maniu de Piaţa 1 Decembrie 1918, mutarea străzii Corneliu Coposu în zona Pieţei Iuliu Maniu către frontul nordic al pieţei pentru realizarea unei zone pietonale cu dimensiuni generoase în faţa Clădirii Transilvania, amenajarea unei parcări subterane sub actuala parcare din spatele Primăriei şi a uneia supraterane vizavi de noua clădire a pieţei agroalimentare.
Pentru Piaţa 1 Decembrie, proiectul prevede crearea unei fântâni în pardoseală, a unei zone pentru copii în piaţeta din faţa Sălii „Porolissum” a Consiliului Judeţean, dar şi deschiderea curţii fostului Centru Militar, prin demolarea gardului actual şi construirea unui corp de clădire către strada 9 Mai, cu parterul liber, pentru a facilita accesul publicului în curtea clădirii.
În ceea ce priveşte iluminarea zonei, acest aspect ar urma să fie asigurat de corpuri înalte de iluminat, ce proiectează lumina de sus pentru toată piaţa.
În zona străzii Unirii, este propusă renunţarea la gardul din faţa Colegiului „Silvania”, deschiderea curţii Muzeului de Istorie pentru public, prin eliminarea gardului şi înlocuirea sa cu un portic ce realizează continuitatea frontului cu instituţia de învăţământ amintită.
Pentru Piaţa Iuliu Maniu se prevede renunţarea la vegetaţia ce ascunde frontul Clădirii Transilvania, refacerea Fântânii cu îngeraşi, realizarea unei cişmele la nord de fântână, care să preia funcţia de alimentare cu apă, renunţarea la insula cu fostul WC public, prin mutarea străzii Corneliu Coposu mai la nord, şi comasarea spaţiului rezultat cu zonele pietonale din nordul şi sudul pieţei.

Trei clădiri refaţadizate
Notat cu 187 de puncte şi răsplătit cu 4.000 de lei, proiectul firmelor SC Ars Longa SRL şi SC Quad Studio SRL Cluj-Napoca, ce-l are ca autor pe Flaminiu Taloş, propune reinventarea Zalăului şi transformarea centrului într-un „oraş grădină”.
Astfel, proiectantul sugerează realizarea primului parc orizontal al oraşului, accesibil pe jos, cu căruciorul, fără scări, fără pădure, fără garduri, în imediata apropiere a zonei centrale, prin demontarea platoului de marmură. „Oraşul-tub”, axat pe cele patru benzi de traversare către Satu Mare sau Cluj-Napoca, devine „oraş inimă”, cu circulaţie perimetrală zonei centrale: Piaţa Iuliu Maniu este traversată doar pe două benzi în sens unic, iar strada Republicii se continuă pe strada Andrei Şaguna. Pentru punerea în valoare a bisericilor catolică, reformată şi ortodoxă, se propune demontarea etajelor superioare ale Clădirii Finanţelor. De altfel, autorul proiectului merge pe ideea refaţadizării clădirii amintite, dar şi a Magazinului Silvania şi a clădirii BCR.
Centrul Zalăului este structurat într-un mod original, pe văi de ape, ca urmare a decopertării Văii Meseşului şi a Văii Zalăului. Mai mult, municipiul va trece printr-un proces de rebranding, necesar în condiţiile în care, odată cu regionalizarea, Zalăul îşi va pierde importanţa administrativă. Proiectul ia în calcul transformarea reşedinţei de judeţ într-un centru zonal al vinurilor, tăriilor, căşăriei şi gastronomiei silvane, prin amenajarea, în pasaj, a unei „pieţe gourmet”, dar şi într-un centru de conferinţe, business şi dezvoltare profesională. Mai exact, „un oraş primitor, cu spaţii verzi bogate, pentru turistul în căutarea unui stil de viaţă eco, bio, de wellness, cu o zonă comercială variată, de la mall, la boutique, de la piaţă, la crame şi băcănii specializate”.
Bustul lui Maniu şi statuia lui Weselleny sunt poziţionate faţă în faţă, într-un montaj tip „teatru de memorie, în speranţa unei reconcilieri necesare”.

Cum vor zălăuanii să arate centrul oraşului?
Până în prezent, susţin oficialii Primăriei, au fost aplicate 130 de chestionare. Majoritatea cetăţenilor care au răspuns la întrebările din chestionare au apreciat că spaţiile publice din zona centrală sunt învechite, iar proiectele arhitecturale aduc o imagine nouă oraşului. O parte dintre respondenţi îşi doresc ca pe platoul de marmură să fie organizate expoziţii şi cinema în aer liber, spectacole, târguri de Paşte şi de Crăciun, ateliere de creaţie, pictură şi olărit. Zălăuanii au mai sugerat organizarea de concursuri educative pentru copii, concursuri de biciclete, şah sau streeball. Alţi cetăţeni sunt de părere că platoul din faţa Instituţiei Prefectului, trebuie să fie o zonă dedicată exclusiv relaxării, fără activităţi poluatoare fonic şi olfactiv, fără construcţii sau chioşcuri permanente.
În viitorul apropiat, în perioada 2014-2020, municipalitatea şi-a propus atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru remodelarea spaţiului public de pe străzile 22 Decembrie, Corneliu Coposu, Gheorghe Doja şi bdul. Mihai Viteazul. Într-un amplu proces de refacere şi reabiltare vor fi incluse şi clădirea Primăriei, a Direcţiei de Sănătate Publică, dar şi cea care găzduieşte sediile PSD şi PNL, pentru care municipalitatea caută soluţii de finanţare.

sursa foto http://www.ghidvideoturistic.ro/

Leave a Comment