Aproximativ 25 de cadre medicale au participat la Marşul Tăcerii organizat sâmbătă, 2 noiembrie, în Bucureşti. Astfel, la mitingul programat pentru ora 11, pe traseul Palatul Parlamentului – Ministerul de Finanţe – Guvern, au fost aşteptaţi circa 5.000 de angajaţi ai sistemului sanitar. „Din Sălaj au participat 18 membri ai sindicatului Sanitas şi câţiva reprezentanţi ai celorlate categorii profesionale partenere în coaliţie. Nu a fost un miting zgomotos, nu s-au scandat lozinci. Membrii de sindicat au purtat măşti chirurgicale pentru a păstra tăcerea. Noi am vorbit până acum şi am vrut să atragem atenţia decidenţilor din sistem că este rândul lor”, a explicat Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj.
Printre solicitările Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate se numără: alocarea pentru sănătate a 6 la sută din PIB până în 2016, o legislaţie care să protejeze independenţa profesioniştilor, dar şi autonomia spitalelor, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, dublarea salariilor medicilor rezidenţi, precum şi organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte în cazul pacienţilor.
Potrivit lui Hodiş, în ciuda negocierilor avute între Coaliţie şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, nu s-a ajuns la vreun acord, astfel încât acţiunile de protest vor continua conform calendarului stabilit.
Miercuri ies în stradă dascălii
De altfel, miercuri, 6 noiembrie, şi dascălii îşi vor striga nemulţumirile în stradă, când, în Capitală, va fi organizat un miting de amploare, urmat de un marş. Conform spuselor preşedintelui FSLI Sălaj, Eusebiu Lehene, din judeţ se va deplasa în Bucureşti pentru a participa la miting o delegaţie alcătuită din circa 20 de membri ai sindicatului.
Cadrele didactice au organizat primele acţiuni de protest săptămâna trecută, când, timp de trei zile, acestea au intrat într-o grevă de avertisment, însă fără a întrerupe activitatea. “În acelaşi timp, au avut loc o serie de proteste la sediul Guvernului şi la cel al Uniunii Social Liberale, pichetările fiind asigurate de colegii noştri din Bucureşti”, a menţionat Lehene.
Succes la greva generală.
Nu este normal ca, cadrele sanitare să fie în stradă pentru revendicări salariale iar o fleandură de maistru militar să ia 9.600 lei pensie.
Români, treziţi-vă !
Ori ei, ori noi !
si un educator are un salar se 1800 de parca ar fi doctor
si sta 4 ore si mananca bine are vacante etc etc=educator