Deşi produsele lactate şi a cele de panificaţie au ajuns cu întârziere în şcolile sălăjene au apărut deja primele probleme. Patru unităţi de învăţământ din judeţ au reclamat calitatea produselor primite. Este vorba, potrivit informaţiilor furnizate de inspectorul şcolar general al judeţului Sălaj, Gheorghe Bancea, de Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, Şcoala Gimnazială Panic şi Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău. „Sesizările au fost primite la sfârşitul săptămânii trecute. S-a reclamat calitatea produselor primite. Deşi termenul de valabilitate nu era depăşit, în unele cazuri, cornurile s-au dovedit a fi necomestibile, iar în altele laptele nu a putut fi consumat”, a explicat şeful învăţământului sălăjean, adăugând faptul că reclamaţiile au fost transmise şi Consiliului Judeţean Sălaj.
„Săptămâna trecută, într-o singură zi, mi-au fost semnalate câteva cazuri izolate. Câteva învăţătoare mi-au spus că în loc de lapte părea să fie mai mult un fel zer. Am comunicat imediat producătorului aspectele sesizate şi de atunci nu am avut probleme similare”, a explicat Ioan Abrudan, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”.
De altfel, în urma sesizărilor venite din partea instituţiilor de învăţământ, prefectul judeţului, Ionel Ciunt, i-a invitat marţi, 29 octombrie, la o întâlnire de lucru pe reprezentanţii Consiliului Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Prefecturii Sălaj, prefectul a emis un ordin prin care reprezentanţii instituţiilor menţionate vor efectua controale, în cadrul cărora vor verifica: spaţiile de producţie şi depozitare (la societăţile comerciale subcontractante de pe raza judeţului), gramajul produselor, etichetarea, precum şi graficele de livrare. De asemenea, pe lângă examenul organoleptic se vor recolta probe pentru examenul de laborator al produselor livrate. Totodată, echipele mixte vor efectua controale inopinate în fiecare săptămână.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, au fost primite sesizările transmise de Inspectoratul Şcolar, însă se aşteaptă concluziile comisiilor mixte, urmând apoi să fie stabilite măsurile necesare.
Distribuţia produselor lactate în Sălaj este asigurată de SC Simultan Food SRL Timiş, câştigător al licitaţiei pentru cele opt zone ale judeţului, iar produsele de panificaţie în şcolile din municipiu şi comuna Hereclean sunt furnizate de firma Media Pop Art Srl Turda.
Pe de altă parte, nu este primul an când programul guvernamental “Laptele şi cornul”se derulează cu probleme în multe din unităţile şcolare din judeţ. În anul şcolar precedent, la aproximativ o lună după începerea distribuirii produselor, fostul inspectorul şcolar adjunct, Szabo Ştefan, susţinea că este bombardat, zilnic, cu reclamaţii din partea reprezentanţilor şcolilor şi grădiniţelor din judeţ.
da mutalai de la opc ce pazasc?
ca numa pe fekete si pa totos ii vad la lucru, dar la umplut plasele, nemernicii, ca nu ii mai satura Dumnezeu