Din lotul echipei naţionale au făcut parte şi două handbaliste de la HC Zalău: Georgiana Ciuciulete şi Crina Pintea
Echipa naţională a României a susţinut săptămâna trecută primele partide din cadrul campaniei de calificare la Campionatul European de handbal, din 2014. „Tricolorele” pregătite de Gheorghe Tadici au întâlnit reprezentativa Norvegiei, naţională ce a devenit campioană olimpică, mondială şi europeană.
Cu o echipă schimbată în mare parte faţă de cea cu care Tadici a abordat Campionatul European de anul trecut, România a jucat de la egal la egal împotriva nordicelor, în partida tur, de la Oradea. România a cedat cu 23 – 25, norvegiencele impunându-se abia pe final de partidă. Cele mai bune marcatoare pentru România au fost Perianu şi Marin, fiecare cu câte cinci reuşite. Brădeanu şi Ardean Elisei au marcat câte patru goluri, Nechita două, iar Pintea, Oltean şi Tătar câte un gol.
Returul de duminică a fost câştigat clar de Norvegia, 30 – 18, după ce la finalul primei părţi, România intrase la vestiare cu un handicap de cinci goluri, 9 – 14.
În ciuda celor două înfrângeri, naţionala ţării noastre păstrează şanse reale de calificare la Campionatul European de anul viitor. Din grupa României mai face parte reprezentativa Belarusului, pe care „tricolorele” o vor întâlni, tot în dublă manşă. Turul este programat în 11/12 iulie 2014, iar returul în 15 iulie.
Bine ca te-ai trezit dle . jocurile si rezultatele sunt vechi , datele prezentate doar sumare . ce sa faci ? fiecare dupa puteri si informatii. Te puteai documenta din alte publicatii inca de joi , daca nu ai acces la sursa .. Deontologia sa o bata vina ,…