Elevii din 14 clase de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ vor fi preveniţi să nu consume alcool. Activitatea de prevenţie va fi realizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJTS) Sălaj în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Direcţia de Sănătate Publică şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere (CPECA) Sălaj în cadrul proiectului „Cool fără Al-Cool”.
Începând din această săptămână şi până în data de 5 noiembrie 2013, elevii de liceu, din 14 clase, de la mai multe unităţi şcolare din localităţile Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Gîlgău, Ileanda, Crasna, Sîg, Nuşfalău, Surduc, Sărmăşag şi Hida vor fi preveniţi să nu consume alcool şi, totodată, vor fi informaţi cu privire la riscurile consumului de alcool. Toate aceste informaţii vor fi oferite de către reprezentanţii instituţiilor precizate, instituţii care au iniţiat proiectul „Cool fără Al-Cool”. După cum a explicat Valer Merce, coordonatorul CPECA Sălaj, ideea unui astfel de proiect a pornit de la un studiu local realizat recent de instituţie, care indică printre altele, faptul că aproape jumătate dintre adolescenţii intervievaţi, respectiv 48,3 la sută au ajuns cel puţin odată în stare de beţie, 31,3 la sută dintre aceştia au ajuns în aceeaşi stare în ultimul an şi 13 la sută au ajuns în stare de beţie în ultimele 30 de zile.
„Astăzi adolescenţii sunt din ce în ce mai expuşi consumului de alcool, tutun şi droguri şi de aceea au nevoie de informaţii corecte despre aceste substanţe pentru formarea unor atitudini adecvate faţă de consumul lor. Ei se află într-o permanentă căutare de modele, pe care le pot găsi în părinţi, profesori şi prieteni. Din păcate, modelele pot fi uneori negative şi adolescenţii adoptă cu uşurinţă comportamente de risc precum consumul de alcool, tutun sau alte droguri”, a precizat coordonatorul CPECA Sălaj.
Potrivit lui Merce, prin intermediul activităţilor incluse în proiectul „Cool fără Al-Cool” se va urmări în special dezvoltarea abilităţilor aservite prin refuz, dar şi cunoaşterea şi identificarea modului în care presiunea grupului influenţează comportamentului. Astfel, la fiecare clasă, din cele 14 incluse în proiect, se vor desfăşura câte patru activităţi cu temele: „Mit şi realitate despre alcool”, „Presiunea grupului”, „Comunicarea aservită”, ultima dintre acestea fiind o activitate de petrecere a timpului liber – „Pot fi cool fără alcool”. La finalul proiectului, temele propuse de elevi vor fi jurizate şi apoi premiate. Premiile vor fi acordate de reprezentanţii DJTS Sălaj.