Una dintre problemele care, in ultima perioada, imi bantuie existenta este legata de disparitia publica a presedintelui Traian Basesescu. Cu exceptia catorva stiri banale, in care parea ca viziteaza Japonia, presedintele pare sa fi intrat, de ceva vreme, in pamant. Desigur, la figurat. Da, cat se poate de sincer, am inceput sa fiu chiar ingrijorat. Oricat am butonat telecomanda de la televizor, nu am putut decat sa constat ca televiziunile de stiri ale mogulilor se aflau intr-o mare pana de idei. In afara ciutacilor, ciuvicilor, madalinilor si-a gadestilor, care si ei se luau de piept cu subiecte cat se poate de fade, toata videomedia se scremea degeaba. Am constientizat, in acel moment, cat de importanta este piesa Traian Basescu de pe aceasta subreda tabla de sah. Da, este vorba de Traian Basescu, seful statului pe care l-am criticat, uneori chiar l-am blamat, ori de cate ori am avut ocazia, pentru modul ordinar in care stie sa faca valva in jurul sau. De aceasta data, insa, am constientizat ca marinarul, transformat in mare om de stat, imi lipsea. Adica, mai pe intelesul tuturor, am trait-o si pe asta: imi era dor de Traian Basescu.
Obisnuit fiind cu iesirile sale zilnice in luminile reflectoarelor, este explicabil de ce ma intrebam ce se intampla cu omuletul care si-a taiat suvita de matelot, pentru a avea, intr-un final, o fata cat se poate de omeneasca. M-am intrebat daca o fi bolnav, obosit ori, pur si simplu, nemaiavand nevoie de presa, s-a lasat la fund, retragandu-se acolo unde vietuiesc doar pestii mari, acolo unde cel mai mare dintre cei mari poate sa se bucure in tihna de beneficiile functiei pe care o detine. Si, ramana vorba intre noi, Basescu are timp berechet sa se infrupte din tot ceea ce fotoliul de presedinte iti ofera, azi, intr-o tara scufundata in coruptie, intr-un stat care se autodevoreaza de mai bine de 20 de ani.
Ultima aparitie apreciabila, pe sticla, a presedintelui a avut loc in urma cu cateva seri, cand natiunea a putut vedea un presedinte relaxat si destul de sigur pe el, un presedinte care nu a pierdut ocazia sa-l intepe pe tanarul lider al PSD cu o sageata imprumutata, vezi Doamne, de la liberali. Delegatiile celor doua partide se retrasesera de la primele discutii pe marginea schimbarii legii fundamentale, motivand ca nu pot sta alaturi de grupul independentilor, adica langa tradatorii demisionari din PSD si PNL. A doua zi, ingaduitor cum nu l-am vazut niciodata, Traian Basescu i-a invitat din nou pe rebeli la Cotroceni, iar acestia au acceptat.
Urmarea acestei atitudini, de aceasta data cat se poate de potrivita functiei de presedinte, a fost una surprinzatoare pentru modul in care Traian Basescu intelege sa isi cultive relatiile in sfera politicii romanesti. A fost, cu siguranta, unul din momente revelatoare, in care actualul sef al statului a stiut sa gestioneze si, totodata, sa depaseasca un moment critic, dand dovada de intelepciunea pe care trebuie sa o aiba un om ce se pregateste de cea de-a 60 aniversare a vietii. Astfel, am asistam la un pas mic pentru Traian Basescu, dar mare pentru cei pe care-i reprezinta, din rolul primului om al acestui stat. De altfel, in acel moment mi s-a reaprins speranta ca, pana al urma, poporul asta nu este atat de blestemat, incat pana si ciobanul care conduce turma sa fie la fel de turbat ca lupul ce-i apare in cele mai negre cosmaruri.
Un vechi proverb chinezesc spune, insa, ca trebuie sa ai grija ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea sa se indeplineasca. Cum acest proverb, importat de romani, s-a transformat, parca, intr-un destin cinic, mi-e greu sa cred ca jugul pe care-l ducem, zi de zi, ni-l va lua cineva de pe grumaji. Mai mult, ma tem ca acesta este doar inceputul si ca greul tocmai incepe.
