Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj, în colaborare cu comisarii fostei Gărzi Financiare Sălaj au derulat în primele nouă luni ale anului în curs o serie de controale inopinate şi inspecţii fiscale la operatori economici care efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri, în domenii precum morărit-panificaţie, carne, legume-fructe, ciuperci, potrivit unui raport al AJFP Sălaj.
În urma celor peste 1.000 de controale efectuate la contribuabilii persoane fizice şi juridice, au fost stabilite suplimentar obligaţii în valoare de 39,2 milioane de lei. O treime din această sumă, respectiv aproape 26 milioane de lei, o reprezintă taxa pe valoare adăugată, iar 28 la sută, adică aproape 11 milioane de lei, impozitul pe profit, venit şi micro. Potrivit raportului amintit, din impozitele asupra veniturilor salariale, impozitul pe venitul nerezidenţilor şi din alte impozite, la bugetul general consolidat al statului au fost atraşi 1,3 milioane de lei, alţi aproape 1,1 milioane de lei fiind colectaţi din amenzi şi confiscări.
„În perioada ianuarie-septembrie 2013, Inspecţia Fiscală Sălaj a acţionat prioritar în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală pe domenii de risc: producerea şi comercializarea produselor energetice, producerea şi comercializarea mărfurilor agroalimentare, comerţul cu autovehicule second-hand, construcţii şi materiale de construcţii, precum şi neconcordanţele conform declaraţiilor D394”, se mai spune în raport. Cele mai mari obligaţii suplimentare de plată, în valoare de aproape 17,5 milioane de lei, au fost stabilite în urma acţiunilor ce au vizat Declaraţia 394.
Din totalul acţiunilor de control efectuate în primele nouă luni din 2013, reprezentanţii AJFP Sălaj au constatat 97 de cazuri pentru care s-au făcut sesizări către Parchet, fiind constatate elemente ce pot întruni condiţii de infracţiune. Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat este de circa 21,5 milioane de lei.
UNDE SE POT FACE SESIZARI? CA DORESC SA O DAU IN GAT PE DANIELA ELENA FIZESAN!
La mata