Liceenii din Cehu Silvaniei, premiaţi pentru cel mai bun spectacol

 

Trei trupe de teatru din Sălaj au fost premiate în cadrul celui mai amplu festival de teatru destinat elevilor – PADIF, găzduit, la finele săptămânii trecute, de oraşul Cehu Silvaniei. Este unul dintre concursurile naţionale organizat sub egida şi cu finanţarea Ministerului Educaţiei, ajuns în acest an la ediţia a XV-a. Timp de două zile, respectiv vineri, 18 octombrie, şi sâmbătă, 19 octombrie, circa 400 de elevi din mai multe judeţe ale ţării şi-au demonstrat talentele actoriceşti în faţa unui juriu format din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai Ministerului Culturii, actori, regizori, dramaturgi, profesori universitari şi inspectori şcolari. În cadrul ediţiei din acest an, s-au înscris 13 trupe de teatru de la şcolile gimnaziale şi 11 trupe de liceeni, din judeţul Sălaj şi din afara acestuia, din localităţi precum: Constanţa, Satu Mare, Reghin, Sighişoara, Covasna, Oradea, Turnu Severin, Sfîntu Gheorghe, Gorneşti, judeţul Mureş. De asemenea, printre invitaţii speciali s-au numărat şi două trupe de teatru din Ungaria, respectiv din oraşele Békéscsaba şi Nyrbátor. Reprezentaţiile s-au desfăşurat atât în limba maghiară, cât şi în limba română.
Premiu special pentru micii actori din Şimleu Silvaniei
Prima zi a competiţiei, respectiv vineri, a fost destinată secţiunii gimnaziu, premierea câştigătorilor având loc seara, în jurul orei 20. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la Gheorghe Bodea, directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei şi coordonatorul competiţiei, premiul I a fost acordat trupei „Nagy Mozes Diaksyinpad” a Liceului Teoretic din Târgu Secuiesc, premiul II i-a revenit trupei „Kristalyszemek” a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Satu Mare, iar premiul III a fost adjudecat de trupa de teatru a Şcolii Gimnaziale „Teleki Domokos” din Gorneşti, judeţul Mureş. Tot la această secţiune au fost acordate două premii speciale şi o menţiune, respectiv trupei „Hyperion” a Şcolii Gimnaziale nr.43 Ferdinand din Constanţa, Şcolii Gimnaziale „Bathory Istvan” din Şimleu Silvaniei şi Şcolii Gimnaziale „Bălcescu-Petofi” din Satu Mare.
Sâmbătă, în cea de-a doua zi a concursului, a fost rezevată liceenilor, premierea având loc seara, începând cu ora 23. Locul I, la secţiunea menţionată, a fost adjudecat de Liceul Tehnologic „Korosi Cosma Şandor” din Covasna, premiul II a fost acordat trupei de teatru a Liceului Tehnologic „Cserey-Goga” din Crasna, Sălaj, iar premiul III i-a revenit trupei „Letra” a Liceului Teoretic „Ady Endre” din Oradea. De asemenea, a fost acordată o menţiune trupei „Carpe Diem” a Clubului Copiilor din Sighişoara. Premiul special al juriului a fost acordat trupei „Berekenye” a Liceului Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei pentru cel mai bun spectacol, regizorul piesei, pusă în scenă de liceenii cehani, fiind Gheorghe Bodea. Potrivit acestuia, premiul a fost acordat în afara concursului. „Anul acesta, trupa de teatru a liceului gazda nu a fost înscrisă în competiţie. Nu am vrut să las loc interpretărilor sau altor suspiciuni”, a explicat Bodea.
Nici profesorii îndrumători nu au fost uitaţi. „Fiecare profesor a fost răsplătit pentru munca depusă. Aceştia au primit câte o plachetă inscripţionată cu numele concursului, un pix, de asemenea, inscripţionat, şi câte un buchet de flori”, a menţionat coordonatorul proiectului.
Concursului Naţional de Teatru “PADIF”, destinat elevilor din clasele V-XII, a fost organizat de Liceul Tehnologic “Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei, în colaborare cu Primăria şi Casa de Cultură Cehu Silvaniei, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.

Leave a Comment