Cei interesaţi să obţină o viză pentru America mai pot aplica formulare de înscriere până în 2 noiembrie.
Programul Loteria Vizelor – Diversity Visa (DV) pentru anul 2015, la care participă şi România, şi prin care se pun la dispoziţia persoanelor care îndeplinesc anumite cerinţe de calificare vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite, este în plină desfăşurare.
Înregistrările pentru programul DV-2015 trebuie transmise electronic până în data de 2 noiembrie 2013, ora 12:00 PM, ora de vară a Coastei de Est. Solicitanţii pot accesa formularul electronic pe site-ul www.dvlottery.state.gov, numai în perioada de înregistrare.
Participarea la program este gratuită. Cerinţele de calificare presupun ca solicitantul să îndeplinească atât condiţia de a fi născut într-o ţară care participă la program, cât şi criteriul educaţional, adică să fie absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau în ultimii cinci ani să fi lucrat cel puţin doi ani într-o meserie care se califică. Pentru determinarea calificării pe baza experienţei în muncă se va folosi baza de date a Departamentului Muncii al SUA care poate fi accesată pe siteul (www.onetonline.org). Solicitările care se califică vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer. Toţi participanţii la program pot să verifice statutul solicitării lor pe pagina de internet E-DV la www.dvlottery.state.gov la secţiunea Entrant Status Check, pe baza numărului de confirmare, începând cu data de 1 mai 2014. Aceasta va fi singura modalitate prin care câştigătorii din cadrul programului de loterie vor fi înştiinţaţi despre selecţionarea lor în programul DV-2015.
Programul de imigrare Diversity Visa a fost înfiinţat în 1990, după promulgarea legii de către Congresul SUA, însă primul an fiscal pentru începerea loteriei a fost 1995. Programul ofera anual 50.000 de vize, la nivel mondial. Din 1994 şi până în 2012, 24.600 de români au primit viza prin intermediul programului, unii dintre aceştia fiind şi din Sălaj.
În 2011, 711 români au plecat în SUA prin intermediul Loteriei, iar în 2012 – 1.327. În jur de 35.000 de români aplică pentru vize SUA în fiecare an, dar mulți sunt refuzaţi din cauza incompatibilităţii.