In ultima perioada, s-a luat in calcul, ceva mai serios decat de obicei, posibilitatea ruperii aliantei de la guvernare. Ipotezele lansate, cu aceasta ocazie, au fost de tot felul. Astfel, ruptura dintre PDL si PSD ar fi inevitabila, insa ea ar urma sa se consume doar in preajma alegerilor prezidentiale, inainte sau imediat dupa. Inainte, daca pesedistii vor sa aiba mai multe sanse la victorie. Dupa, daca noul presedinte va dori schimbarea formulei de guvernare. Au existat si unii care nu s-au sfiit sa plaseze prezumtiva despartire pana la finele acestei veri. Sau mai devreme chiar.
Apoi, s-a mai dicutat despre cine ar fi principalul responsabil pentru fatalul divort. Liberalii, inca profund marcati de pierderea ciolanului, au dat vina pe Traian Basescu, pe care l-au transformat intr-un soi de individ de cea mai joasa speta. La randul lor, pedelistii au aratat cu degetul spre pesedisti, acuzandu-i de demagogie, in vreme ce pesedistii au tinut sa sublinieze ferm ca vor iesi de la guvernare numai cand muschii lor vor vrea. Momentan, in situatia data, invocad starea economica dificila, social-democratii au decis sa se sacrifice pentru plebe. Totusi, ceea ce pare sa nu remarce nimeni, nici macar unii analisti politici versati, este faptul ca alianta PDL-PSD e deja rupta. De fapt, ea nu a fost altceva decat un avorton, un monstru diform cu doua capete, fara creier, insa cu fata de ingeras.
Fara doar si poate, alianta este rupta, in timp ce partidele care o reprezinta sunt sfasiate din interior, interesele de grup facandu-si din nou simtita prezenta. Politructii spun una in campania electorala, dar fac cu totul altceva odata ajunsi la putere. Tipic balcanic.
Lucrul cel mai grav dintre toate este ca mai asistam neputinciosi la o ruptura, si anume la cea dintre clasa politica si electorat, iar falia se adanceste de la o zi la alta. Oare cati oameni se mai simt reprezentati de senatorii si deputatii care au ajuns in Parlament? Cati dintre noi, palmasii, mai avem incredere in niste ministri care imprastie banul public, in timp ce noua ni se cere sa strangem cureaua? In acest cadru, pe care-l inghitim zilnic de atatia amar de ani, mai are cineva vreun interes sa propulseze actuala clasa politica romaneasca tot mai aproape de ciolan?
