Agenţii Poliţiei Locale Zalău au aplicat, în perioada 19-26 septembrie, peste 80 de sancţiuni contravenţionale, din care 20 au fost amenzi, în valoare totală de 3.220 de lei. Tulburarea liniştii şi a ordinii publice, parcarea autovehicolelor în locuri nepermise, dar şi apelul repetat la mila publicul, au fost doar câteva din normele civice încălcate de cetăţeni, pentru care poliţiştii locali au dispus măsuri.
Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Trif, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, cele mai multe persoane, 29, au fost sancţionate pentru că şi-au parcat autoturismelele în locuri nepermise. De asemenea, poliţiştii locali au mai aplicat sancţiuni şi pentru: traversarea drumului public prin locuri nepermise, distrugerea amenajărilor din locuri publice, staţionarea voluntară a vehiculelor, călătoria pe mijloacele de transport fără bilet de călătorie, dar şi pentru parcarea mijloacelor de transport pe locuri adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoanele cu handicap.
Pe această cale, poliţiştii locali atrag atenţia conducătorilor auto să nu oprească, staţioneze sau să parcheze decât în locurile permise şi să respecte indicatoarele de “Acces Interzis” şi limitare de tonaj amplasate pe raza municipiului, deoarece pe lângă sancţiunea pecuniară, riscă şi sancţionarea cu puncte de penalizare, conform legislaţiei rutiere.
De asemenea, tot în perioada menţionată, au fost primite telefonic un număr de 24 de sesizări, din care 21 au fost rezolvate operativ, iar trei au fost trimise spre soluţionare altor instituţii abilitate.
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în cazul în care sunt sesizate încălcarea unor norme de convieţuire socială sau săvârşirea unor fapte contravenţionale, dispeceratul Poliţiei Locale poate fi apelat 24 din 24 la numerele de telefon 0260-610178 sau 0734-777801.
Trif plimbarile la Kaufland, Penny, Lidl nu fac parte din statistica?
cum se face ca ordinea publica e pe ultimul loc, daca mergi seara prin cartiere este dezastru,mizerie galagie ,se bea pe toate bancile din fata blocurilor,se urineaza pe la colturi .Asta nu face parte din atributiunile asa zisei POLITII LOCALE ?
Pai daca nu dau amenzi nu le da primaru” salaru”.In loc sa ii desfinteze ii mai tine contribuabilul in spate si pe astia!Daca nu ne-a placut pe vremea lui Ceausescu,trebuie sa ne placa acum cand guvernantii au marit numarul organelor de represiune.Se asteapta la miscari,ca cele din 1907 si 1933.Da cartuse oare mai au?Ori va trebui familia sa plateasca cartusele aferente?Pana atunci I-au imprumuturi.De banii comunitarilor ar putea face parcari,ca inpozitul il stie lua primaria,inclusiv penalitati dar sa asigure parcare BA!
Din 80 sanctiuni doar 20 cu amenda?
Contestate 15,neincasate 4,ramane prafu’ de pe toba!
Ia vedeti mai domnu’ Horvat masinile alea parcate aiurea pe langa Briliant spre spatele Finantelor Publice!
Sau nu aveti treaba numa la Piata mare?
La Brilliant nu e voie ca e bahstani?
Vax albina crema puca!
80 sanctiuni din care 20 cu amenda, si 60 avertizare cu dejtu’?
De ce va mai platim mai Locco?