Daca in alte tari candidatii se felicita unul pe altul, in Romania, fara nici un fel de scrupule, politrucii si-o trag la glezne fara pic de jena.
Electoratul se pregateste de vot pentru luna noiembrie: americanii pentru presedintie, iar romanii pentru Parlament. De altfel, cele doua campanii s-au suprapus mereu din 1990 incoace, cu ceva mai multa exactitate din 92, cand cea din Romania a fost mutata si ea in toamna. Ca amploare, alegerile sunt greu de comparat. Este lesne de inteles de ce. Si asta nu atat din cauza ca ei au prezidentiale si noi parlamentare, ci mai ales datorita vastei experiente, bazata pe o traditie de peste 200 de ani a americanilor. Romanii si-au amintit de votul liber in luna mai 1990, dupa o intrerupere de mai bine de 50 de ani. Asadar, democratia de la noi isi va sarbatori majoratul pe 30 noiembrie, avand un cadou special pentru aceasta aniversare: votul uninominal. Macar atat…
In urma cu cateva zile, s-a intamplat sa asist, in fata televizorului, la lansarea grandioasa spre Casa Alba a primului candidat de culoare din istoria Americii. Apoi, principalul sau rival a facut acelasi lucru. Totusi, in Romania, lansarile s-au facut deja la scurt timp dupa ce s-a stabilit data scrutinului. Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu au luat la tinta sefia Guvernului, in timp ce Theodor Stolojan a spus ca n-ar zice nu, daca partidul i-o va cere. Si, dupa toate probabilitatile, i-o va cere… Dar chiar daca Stolojan a facut aceasta declaratie cu jumatate de gura la iesirea din piscina, in fata unui jurnalist lovit de Soare in moalele capului dupa ce-a asteptat, cred, ore in sir ca sa-l intrebe asta, liderii PSD si PNL par sa fi asteptat cu incordare acest moment.
E drept, campania electorala va incepe oficial abia pe 31 octombrie. Ce sa intelegem din ce spun liderii politici acum? Ca proiectele de viitor ale fiecarui candidat si partid sunt incrustate in aur si ornate cu cristale Swarovski, ori ca vor fi expuse abia atunci si ca acum e momentul spurcarii ultimului dram de bun simt din noi? Am observat ca, dincolo de ocean, intr-o cu totul alta alta dimensiune, pretendentii la conducerea Americii se inteapa elegant unul pe altul, motivat, logic si cu acuratetea inciziei bisturiului din mana unui experimentat neurochirurg. La noi, singurul argument e bata, ciolanul si injuriile. Astfel, Mircea Geoana are impresia ca, urland pe sticla, ori de cate ori are ocazia, se va face auzit, in vreme ce Calin Popescu Tariceanu isi inveleste, ca de obicei, acuzatiile in expresii cat mai elevate. Din acest mirific (de)cor se remarca absenta unei voci cu o tonalitate ceva mai groasa din cadrul PDL – Stolojan multumindu-se sa raspunda atacurilor cu aceeasi jumatate de gura cu care a acceptat, in avans, propunerea nefacuta inca (dar stiuta) de a fi prim-ministrul PDL. Ramane totusi de vazut pana la alegeri daca vreunul dintre virtualii premieri vor gasi de cuviinta nu doar sa-si spurce contracandidatii, ci sa prezinte si solutii viabile pornind de la ceea ce avem in prezent. Adica de la marele NIMIC.
