Arestat pentru tâlhărie

Un tânăr de 28 ani din Zalău a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, fiind acuzat de tâlhărie. Judecătoria Zalău a admis, vineri, propunerea formulată de Parchet şi a dispus arestarea preventivă a lui Adrian Petruş, în vârstă de 28 de ani.

Acesta a fost reţinut joi, 22 august, pentru 24 de ore de poliţiştii Biroului de Ordine Publică, după ce a furat suma de 3.500 de lei şi un telefon mobil dintr-un local din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, poliţia a fost sesizată joi seara, în jurul orei 22, prin apelul de urgenţă 112 de Ioana L., de 24 de ani, din Zalău, angajată la un local de alimentaţie publică din municipiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla în timpul serviciului, în incinta localului a pătruns o persoană necunoscută, care, sub ameninţarea cu un ciob de sticlă, a deposedat-o de suma de 3.500 lei şi un telefon mobil. La scurt de la comiterea incidentului, autorul a fost identificat, iar prejudiciul a fost recuperat şi restituit tinerei.

Adrian Petruş a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar  în cursul zilei de vineri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 

 

Leave a Comment