N-a scapat nici macar comentatorilor turmentati un amanunt:
Dupa anuntarea rezultatelor de la scrutinul din 1 iunie 2008, PDL, PSD si PNL si-au strigat victoria.
Un scrutin e o intrecere.
Orice intrecere are victoriosi si invinsi.
Inceputul verii lui 2008 ne-a adus astfel un paradox:
Intrecerea care a fost scrutinul pentru locale nu are nici un invins.
Daca ar fi sa credem liderilor, toate partidele au invins.
Multi s-au mirat ironic la o asemenea realitate.
Noi nu ne-am mirat.
E o moda deja pentru stabii de partide sa proclame, indiferent de rezultatele obtinute, victoria formatiunii la scrutin.
S-a intimplat asa si la europarlamentare.
Cu un oarecare efort, am putea gasi si explicatiile acestui fenomen, de ultima ora dupa decembrie 1989:
1) Toate formatiunile sunt marcate de lupte interne. In fiecare, Seful e pindit de ceilalti pentru a-l rasturna din fotoliu. Prilejul fericit pentru a pune in discutie o sefie de partide ramine, indiscutabil, examenul electoral. Un esec poate fi, in orice clipa, pretextul de a se cere modificari la virf. Constienti de aceasta, liderii se grabesc sa proclame maretele succese obtinute la scrutin. Sau, ca in cazul lui Mircea Geoana, sa se piteasca in spatele lui Sorin Oprescu pentru a marca esecul de la Bucuresti.
2) In Romania, nici macar in 2008, la 19 ani de la Revolutie, nu s-a creat un electorat insufletit de credinte ideologice. O parte a alegatorilor, tot mai mare, dupa cum o arata localele, voteaza mai rau ca o clientela politica. Cealalta, opteaza pentru cei puternici. Sunt putini alegatori care ramin alaturi de un partid si la rau. Explicatia trebuie cautata, inainte de toate, in slaba preocupare a partidelor de a se identifica ideologic. PSD, desi se pretinde de Stinga, a avut multe decizii de Centru. PDL e o formatiune fara identitate, o piftie care tremura la hachitele lui Traian Basescu. PNL a luat la guvernare multe masuri de Stinga. Alaturi de aceasta slabiciune, se aseaza incapacitatea de a cuceri electoratul prin credinte. In campania pentru primul tur, voluntarii, cei care dau sarea si piperul unei formatiuni politice, au fost, in realitate, insi platiti de partide. O astfel de situatie impune partidelor nevoia unei permanente figuratii de atotputernice, de rasfatate ale sortii. Recunoasterea unui esec e suspectata de a duce la pierderea electoratului captiv.
3) Asa cum a aratat campania pentru primul tur de scrutin, partidele pariaza pe o uriasa, incredibila risipa de fonduri. Banii pentru panouri, clipuri, afise vin de la clientela politica. Aceasta, ca si electoratul, nu e fixata pe un partid. Migreaza de la o formatiune la alta dupa cum simte ca e rost de cistig. Dind curs acestei realitati, partidele sunt obligate sa nu-i recunoasca esecurile.
Nu in ultimul rind, o explicatie trebuie cautata in scorurile apropiate obtinute de principalele partide.
Cind se va ivi o departajare serioasa intre ele, lucrurile vor sta altfel.
