Sfârşit de iulie, anul de graţie 2058. Zilele Zalăului se desfăşoară tot pe platoul central, cu toate că toţi cei care locuiesc în zonă sunt în concediu, un concediu la fel de peste 40 de ani, luat de nevoie. De-a lungul vechiului bulevard, cu aceleaşi blocuri scorojite, sunt o mulţime de turişti chinezi, din ţara vecină şi prietenă, zâmbind cu aparatele foto în mână. Îl aşteaptă pe primarul Căpîlnăşiu, îmbracat în eternul costum naţional de senator roman. Vor face fotografii cu el şi cu păpuşile Radu the best cumpărate de la majoritarii romi.
Întreg judeţul e în sărbătoare, mai puţin Ţinutul Autonom Şimleu Silvaniei, unde de mai bine de 40 de ani domneşte Ţurcas King. Împăratul nu mai este deranjat de Tiberius Marcus, plecat în China în postul de administrator-şef, la rugăminţile conducerii Partidului Social-Democrat Chinez.
Şoseaua de centură a Zalăului este gata de start pe tronsonul II pentru a 50-a oară, după ce exproprierile au fost contestate al 40-lea an consecutiv. Şantieriştii care vor să lucreze aici şi-au încropit un mic sat, numit de către ei Centura Land, cu trei blocuri ANL. Meseria de drumar se lasă din tată în fiu, doar că cei mai tineri au diplomă de băgător de seamă, luată după a patra sesiune a bacalaureatului, din iarna trecută. Având locul de muncă asigurat, nu şi-au mai cumpărat doctoratul în Xerox. Cu banii economisiţi au închiriat două mese pline de mici la Zilele Zalăului din vecini.
Ionel Ciunt nu mai e prefect. La regionalizarea de acum trei ani, s-a desfiinţat postul. A plecat medic veterinar pe o navă spaţială, făcând cercetări pe planeta Pontifer.
Doctorul Puşcaş încă trăieşte.
Daniel Mureşan
auzi, da o lege care sa le interzica primarilor mai mult de 2 mandate nu se poate face? s-ar mai sparge uneori mafiile din jurul diferitilor Radu, Turcas etc.
suupeeer
Ar fi suficient doua mandate pentru toti alesii neamului chiar si mai scurte poate ar fi bine ca si statutul de INAMOVIBIL din justitie sa dispara si sa fie inlocuit cu A RASPUNDE fata de hotaririle luate . Dar pana este zahar, faina si ulei primarii raman aceeasi iar pentru altii e valabil „Unde-i minte multa exista si prostie pe masura.