O asistentă a Substaţiei de Ambulanţă Jibou a fost atacată în cursul nopţii trecute, în timp ce acorda îngrijiri medicale unui pacient în localitatea Domnin, comuna Someş Odorhei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, „poliţiştii din Someş Odorhei au fost sesizaţi prin apelul la numărul unic de urgenţă 112, că în noaptea de 8 august, la ora 2.15, Veronica B., în vârstă de 52 de ani, în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu în localitatea Domnin, a fost lovită cu pumnul în faţă de către o persoană necunoscută. Femeia intervenea pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane”.
În momentul în care ambulanţa a pornit de pe loc, acelaşi agresor a distrus cu pumnul geamul lateral al autoutilitarei, a mai spus reprezentantul IPJ Sălaj. În cursul zilei de joi, poliţiştii l-au identificat pe făptaş, în persoana lui Ciprian G., de 24 de ani, din Jibou, pe numele căruia a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi distrugere.
După cum ne-a declarat Radu Coste, managerul Seviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj, ambulanţa a fost solicitată să intervină după ce unei persoane de etnie romă i s-ar fi făcut rău, în timp ce se afla la priveghiul organizat în urma decesului unei persoane din Domnin. „La eveniment a venit şi un grup de şase romi din Jibou, unuia dintre ei făcându-i-se rău pe fondul consumului de alcool. În timp ce echipajul medical îi acorda pacientului îngrijiri medicale, cei care îl însoţeau, aflaţi şi ei în stare de ebrietate, au început să se agite pe motiv că nu li s-a permis să-şi însoţească prietenul la spital”, ne-a povestit Coste. Unul dintre bărbaţi i-a aplicat o lovitură asistentei de pe ambulanţă, moment în care cadrele medicale s-au baricadat în autospecială şi au pornit cu pacientul spre spital. Enervat la culme de gestul celor de la Ambulanţă, unul dintre jibouani a lovit cu pumnul geamul salvării, spărgându-l.
Surse din Domnin susţin că agresorul este din cartierul jibouan Cărămidari şi este frate al cumnatei celui decedat. „Bărbatul a cerut să-şi însoţească prietenul cu salvarea, ca se se întoarcă la domiciliul său din Jibou”, ne-a declarat un localnic.
În ceea ce-l priveşte pe bărbatul pentru care s-a solicitat intervenţia ambulanţei, acesta ar fi un client fidel al unităţii medicale, consumând în mod frecvent băuturi alcoolice.
unde-i zabalosul si unsurosul de Lacatus din prefectura sa-i apere drepturile tiganului alcoolist agresiv? unde-s jegosii de la ong-uri?
operatorul de la 112 trebuie sa intrebe: sunteti tigani? ca daca sunteti tigani nu venim!
nici in u.s.a. ambulanta nu merge in cartiere de negrii !
…ciorile or fi crezut ca inapoi spre Jibau or sa calatoreasca gratis…no asa-i ca-i prost cine zice ca tiganu-i prost?!…
Lacatus e ocupat cu alti tigani pe care ii incurajeaza sa faca rele