Intilnirea la virf a NATO, care se va desfasura la Bucuresti la inceputul lunii aprilie se profileaza deja ca o tesatura complexa de intrigi principale si secundare, de drame marunte si dezastre majore. Dincolo de preocuparile de organizare care absorb atentia presei – cine se deranjeaza pina in Piata Constitutiei din Bucuresti poate face poza anului cu flotila de Forduri negre garate in mijlocul pietei, un fragment din parcul auto al summitului – interesele noastre nu coincid cu ierarhia marilor probleme globale decit pina la un punct. Ce se intimpla in Republica Moldova tinde sa fie mai important pentru noi decit ce se petrece in Afganistan, desi, dupa cum am sa arat imediat, nimeni nu mai este izolat azi, si noi cu atit mai putin. Mai intii Mircea Geoana si PSD, dupa septembrie 2001, apoi Traian Basescu dupa 2004 au angajat si mentinut Romania pe o linie foarte avansata a frontului occidental. In timp ce tarile occidentale s-au tot retras din Irak si Afganistan, noi, cu citeva alte tari mici si dornice de afirmare, ca Ucraina sau Albania, am ramas pe pozitii. Contributia noastra ca numar de oameni a fost mica intotdeauna: dar, desi am fost feriti de dezastre prea mari, pierdem mereu oameni, unul cite unul, desi opinia noastra publica nu se emotioneaza.
Afganistanul este drama principala care se desfasoara la summitul NATO. Secretarul general Jaap de Hoop Schefer asteapta contributii mai mari de la statele membre. Principala tara care ar putea contribui mai mult este Germania, unde insa opozitia parlamentara face improbabila cresterea acestei contributii. In Afganistan ne merge prost. Controlam putin din teritoriul cucerit, si in zone importante avem o prezenta simbolica. Mi s-a spus, si cred, ca la Kandahar sintem cantonati la aeroport si truple noastre nu indraznesc sa mearga pina in oras. Situatia a inceput sa se redreseze in Irak, unde americanii in mod inteligent au comisionat razboiul unor intreprinzatori locali, si unde populatia nu e de partea insurgentilor, dar s-a deteriorat serios in Afganistan, unde noi avem trupe in partea cea mai periculoasa. Populatia nu e cu noi acolo, si daca acum un an l-am auzit pe secretarul general inca facind planuri cum i-am putea recistiga pe afgani in acest an l-am auzit spunind cum unele lucruri trebuie facute chiar daca sint impopulare. Motivul principal al impopularitatii noastre sint greselile frecvente care conduc la bombardarea civililor. Conducerea operatiilor din Afganistan revine NATO; si, daca NATO nu va reusi sa controleze situatia, s-ar putea sa fie sfirsitul sau ca alianta politica. Care este rostul unei aliante in care deciziile se iau greu, prin consens, daca exista o inegalitate atit de frapanta intre contributia fiecarui partener? Principalul analist de securitate european, Robert Cooper, a scris foarte bine ca Uniunea Europeana, pentru a fi un partener egal al Statelor Unite are nevoie sa devina o prezenta militara mai semnificativa. Nu s-a intimplat insa nimic in ultimii ani care sa arate ca se profileaza o asemenea tendinta. Bugetele militare ale multor vechi membri NATO sint foarte mici, si tari noi membre ca Ungaria au preferat si ele o participare mai degreba simbolica. Cresterea cheltuielilor militare, ramase la cifre scazute de pe vremea cind SUA asigurau securitatea Europei e un subiect tabu in multe tari europene, unde publicul e pacifist si obisnuit sa fie aparat practic pe buzunarul americanilor, deveniti intre timp impopulari in Europa. Soarta politica a unor lideri ca Jose Maria Aznar sau Tony Bair, care au platit un mare pret electoral pentru loialitatea lor fata de americani nu e de natura sa incurajeze pe altii. Este de sperat ca la summit secretarul general va obtine ceva, dar as paria ca nu destul pentru nevoile trupelor NATO din Afganistan.
A doua drama de interes pentru noi la summit este cea balcanica. Stabilizarea Balcanilor dupa declaratia de independenta unilaterala a Kosovo, intre timp recunoscuta de mai toate tarile europene, inclusiv de toti vecinii Iugoslaviei (in afara de noi) cere ca NATO sa se extinda in cit mai multe tari posibil. Aceste tari, ca Macedonia sau Albania au aspiratii europene, dar nu sint inca pregatite penru Uniunea Europeana. Ca si noi, au sansa sa intre intii in NATO. Pentru Macedonia, aceasta intrare ar garanta cu o recunoastere a frontierelor, intr-o tara instabila, in care razboiul civil a fost evitat doar prin interventia europeana care a impus acordul de la Ohrid intre populatia slava majoritara si cea albaneza. Din pacate, exista riscul ca Grecia sa nu fie de acord cu aderarea Macedoniei, cu care se cearta pe numele tarii, iar Grecia este membru plin al NATO si deci are drept de veto. De saptamini intregi se cauta un nume acceptabil pentru ambele parti, si nu s-a gasit deocamdata. Deputatii macedoneni (din Macedonia greceasca) sint cel mai mare grup numeric in parlamentul de la Atena, si nici un lider nu are curaj sa ia decizia justa, desi impopulara, ca indiferent cum s-ar numi, Macedonia asta nu e un pericol pentru securitatea Greciei. Nu va porni din micul Skopje o armata ca al lui Alexandru cel Mare sa cucereasca Grecia. Pretentia greceasca e ca si cum noi ne-am opune ca Republica Moldova sa foloseasca acest nume, dat fiind ca o parte din Moldova e in Romania.
Drama Moldovei, ca veni vorba de ea, e a treia, si chiar daca cea mai mica pentru summit, e cea mai mare pentru noi. Moldova va cauta la acest summit sa obtina un statut de neutralitate confirmat de toata lumea, in speranta ca daca renunta la aspiratiile ei de a face parte din NATO rusii vor ceda in chestiunea Transnistriei. Domnul Voronin spera sa obtina semnaturi pe un document in care Moldova e declarata libera de orice trupe straine, si care sa conduca la retragerea trupelor rusesti din Tiraspol, care ar fi inlocuite cu o forta internationala de mentinere a ordinii formata din civili, ca in Kosovo. Romania nu priveste cu ochi prea buni aceasta manevra in care are impresia ca Moldova da prea mult si in avans fara a avea certitudinea ca va capata ceva. Dar acesta e jocul lui Voronin, el a fost ales de electoratul din Moldova sa rezolve problemele teritoriale ale acestei tari, si nu cred ca putem avea vreo mare influenta. Macar sa functioneze planul, ca, intr-adevar, nici eu nu vad la ce foloseste Moldovei sa intre in NATO. Cum nu vad la ce foloseste nici Ucrainei si Georgiei, ale caror planuri irita pe rusi si se lovesc de zeci de complicatii practice. Industria militara a Ucrainei este strins legata de cea rusa, de exemplu, iar opinia publica nu vrea in NATO, sintem siguri ca vrem sa ii stirnim pe rusi de pomana in chestiunea asta? Georgia are doua teritorii sub control practic rusesc, la ce le ajuta daca le da George W. o declaratie de sustinere? Transnistria, ca si Anhazia si Osetia nu pot fi rezolvate contra Rusiei, ci numai cu Rusia. Summitul se pregateste sa dea declaratii incurajatoare la aspiratiile NATO ale Ucrainei si Georgiei, fara insa a le invita, ca pe tarile din Balcani. Asta nu le va ajuta, dupa parerea mea, sa-si rezolve problemele.
Distinctia simpla dintre Vest si Est care a generat o alianta ca NATO nu prea mai exista in timpurile noastre. Din aceasta problema fundamentala deriva problemele Aliantei, care incearca sa se adapteze la noile provocari globale. Dar ceea ce se simte pe frontul din Afganistan sint problemele de identitate de acasa, de pe frontul european, care ne submineaza constant si care par greu de rezolvat. Oricum, nu la acest summit de la Bucuresti.
