Împlinirea a 412 ani de la ultima victorie a oştilor conduse de domnitorul Mihai Viteazul împotriva armatelor lui Sigismund Bathory a constituit, şi în acest an, prilej de sărbătoare la Guruslău.
Manifestările ce au avut loc, duminică, la monumentul de la Guruslău, au debutat cu depuneri de coroane din partea autorităţile locale şi judeţene, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Sălaj, ai partidelor politice, ai unor instituţii deconcentrate, ai Miniterului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Subprefectul Lucian Băican a profitat de acest prilej pentru a face cunoscut faptul că monumentul de la Guruslău va fi reabilitat în perioada următoare, fiind cuprins în Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanţat de către Institutul Naţional al Patrimoniului. „La ediţia de anul trecut, trăgeam un semnal de alarmă cu privire la starea precară a acestui monument şi făceam apel la toţi factorii responsabili pentru identificarea unor resurse în vederea reabilitării şi punerii în valoare a acestei opere de artă. Acum mă bucur să vă anunţ că, la propunerea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj, monumentul de la Guruslău a fost inclus în lista monumentelor istorice care vor primi finanţare pentru a fi reabilitate”, a menţionat oficialul sălăjean.
După parada militară, serbarea câmpenească a continuat cu un spectacol de muzică populară susţinut de către Ansamblul folcloric „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, secţia română şi secţia maghiară, cu dansuri populare maghiare, cu recitalul formaţiei maghiare Superton, cu demonstraţia de karate a Clubului sportiv „Terra Kid”, seara încheindu-se cu un foc de artificii.
Evenimentul a fost organizat de către Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Fundaţia „Mihai Viteazul”, Primăria şi Consiliul Local al comunei Hereclen.
Monumentul de la Guruslău nu a fost restaurat niciodată de la inaugurarea din 1976, în decursul timpului degradându-se ca urmare a infiltraţiilor apelor pluviale. Opera a fost ridicată pe dealul Guruslăului, în cinstea victoriei lui Mihai Viteazul din 3 august 1601, împotriva lui Sigismund Bathory, ultima victorie înainte de asasinarea sa. Inaugurat la 21 octombrie 1976, obiectivul este o reconstrucţie, într-o formă impozantă, a monumentului de 10 metri ridicat în 1928 pe colina din apropierea localităţii şi demolat în 1941 de autorităţile maghiare. Edificiul, realizat de sculptorul Victor Gaga, are aproape 27 de metri înălţime şi se află pe lista monumentelor istorice.
Foarte bine ca a fost sarbatorită victoria lui Mihai Bravu şi mai bine că a acest monument va fi restaurat, dar rămâne totuşi o întrebare.
Din ordinul cui, în 1990, acest monument a fost vandalizat, şi au fost tăiate nişte cuvinte dăltuita în piatră pe basorelief ?
Avem din nou un „revoluţionar”, care se cacă în drum şi fuge în tufe ?
Frumoase poze, dar lectia de istorie pe care am trait-o pe viu cei care am fost prezenti nu a avut loc in ziarul dumneavoastra?
Mai important a fost serbarea campeneasca si focul de artificii, sau mesajul celor ce au prezentat alocutiuni?
Succes mai departe si va rog sa fiti corecti si principiali in ceea ce publicati.
Andruska Vilcoveanca, ce-ai cautat in Titlu sa mai bagi ,,si anul acesta”? Nu da bine. Dar vivele C.J., Tibike ala de prin Ilisua, n-a fost la omagiere? Pentru ca Batory, am inteles ca i-ar fi fost unchi din partea lui muma-sa.