PDL pune tunurile pe organizatorii „Zilelor Zalăului”

Claudiu Bârsan, preşedintele PDL Zalău, se arată indignat de modul în care au fost organizate evenimentele legate de „Zilele Zalăului”. „Acum, că s-a mai ridicat damful de pe Zalău, cred că putem trage nişte concluzii <>. Dincolo de entuziasmul celor care au organizat acest eveniment, la modul de desfăşurare a acestei sărbători, am putea să o asemănăm cu saturnaliile romane – acele sărbători organizate de romani în cinstea Zelului Saturn, în care, indiferent de statutul social, toată lumea avea liber la orgii bahice şi de altă natură…”, a spus liderul PDL Zalău, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Claudiu Bârsan susţine că PDL nu se opune organizării unei astfel de sărbători, însă nu în condiţiile din ultimii ani. „Este absolut impropriu să invadăm centrul municipiului timp de patru zile, cu manifestări de un gust îndoielnic. Este anormal să permitem funcţionarea tuturor acestor tarabe, cu muzica aferentă, până la orele dimineţii, la fel de impropriu cum comercianţilor de vuvuzele le-a fost permis să îşi probeze produsele timp de patru sau cinci nopţi la rând. Nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au organizat acest eveniment nu a ţinut cont de disconfortul creat celor care locuiesc în zona centrală, şi nu numai, a oraşului. Suntem total de acord că aceste manifestări constituie prilejul adunării comunităţii, acesta fiind rolul evenimentelor de acest gen. Bine ar fi să adunăm comunitatea şi în jurul unor proiecte mari, nu doar în jurul fumului de mici”, a comentat preşedintele PDL Sălaj.
În opinia lui Claudiu Bârsan, dilema locaţiei în care ar trebui să se organizeze, anii viitori, evenimentele legate de „Zilele Zalăului” este rezolvată. „Există un spaţiu în afara oraşului, în zona Dâmbul Morii, unde cu investiţii minime de infrastructură – ce pot fi prevăzute la proxima rectificare bugetară pentru anul viitor – putem rezolva problema definitiv”, a explicat democrat-liberalul. În acelaşi timp, soluţia de rezervă, în opinia sursei amintite, ar fi organizarea manifestărilor în parcarea din spatele Primăriei, „un spaţiu generos destul de generos pentru organizarea unui astfel de eveniment”.

11 Thoughts to “PDL pune tunurile pe organizatorii „Zilelor Zalăului””

  1. h

    ai cui e terenul in aceea zona/ a lui crecan?!
    in rest are dreptate
    zilele Zalaului nu insemana nimic alceva decat pisat, urina, tiganie si mult zgomot si fum
    in 4 zile am topit 4 00 ron, cu mailia si nu am vazut nici macar odata un bon fiscal, nici la mine si nici la altii
    dar mi-a placut din prima zi cand am vrut sa evadez de pe bulevard in parcul mare si am avut marea placere sa vad ca este inchis
    si cel mai interesant a fost cand am comandat de mancare si mi s-a comunicat pretul, acesta s-a injumatatit la zero, cand „din greseala” am prezentat subtil o legitimatie de servici, mi-a parut rau ca nu am mai incercat smecheria sa vad daca este o exceptie sau o practica

  2. vecin

    Umflatule, te mananca curul pentru ca nu esti la grohohoguvrnare, pana acumade ce s-au tinut, cand mancai si bei ca porcul pe gratis, dute la munca si nu grohai.

  3. a

    se vede pe tine ca si tu ai mancat mici si ceafa,cap de porc,cap de porc

  4. Mai Dius

    Eu zic sa le facem langa casa ta…Sa tii se pise tie betivii pe garduri…Ce zici?

  5. draga domnule, CLAUDIU, NU VA CUNOSC dar va admir ca aveti intelepciune sa spuneti acestui primar imatur ca greseste cu aceste aniversari!! Va rog mult insistati si mentinati-va parerea poate reusim sa avem un oras curat si civilizat!!

  6. Anonim

    Hai ca esti simpatic mai h.Basama ase faci cand meri pe teren si din cauza obisnuintei „ai gresit „si ti-ai scos legitimatia.
    Mi-e scarba !!!

  7. xxx

    Mai bine ar pune tunurile pe mamicile lor ca ei au facut viata grea prin taierea din venituri tuturor categoriilor sociale .Hai sictir porcilor.

  8. De ce nu propuneti locatii, precum : Pulidrom, Ortelec, sau Stana, ca si satele astea de palincari sunt cartiere ale zalaulului. Sau la Moigrad ca tot se spune ,,zilelel cetatii”.
    como

  9. Anonim

    cate tunuri au astia de la PD mai Oliviene? sau Oliviane? ca de cate ori scrii despre ei adaugi si tunurile in titlu!

  10. anonim

    ce mult as dori sa avem un oras mai curat ,mai civilizat,dar nu se poate din cauza catorva care au chef sa chefuiasca in plina strada si sa o murdareasca.

  11. anonim

    mai chefliilor mergeti si chefuiti si afara orasului nu sunteti demni de a sta in oras cu betiile care le faceti si mizeriile ,strigaturile in miez de noapte la asa zise Zile ale Zalaului.Chemati l si pe primar caci vad ca nu vrea in ruptul capului sa ne lase in pace ,sa stam linistiti .Este ca voi Imi pare rau ca l am votat

Leave a Comment