Cu mici exceptii, romanilor le plac masinile. Dupa 89, romanul s-a visat mai intai intr-un Mercedes si, doar pe urma, in propria lui casa. Insa, inventiv cum e, omul s-a descurcat asa cum a putut. A facut un imprumut, a mai dat un tun acolo unde stia el ca se poate, a facut el ce-a facut si a contribuit, cum s-a priceput, la explozia pietei auto.
Manat de propriile interese, impins insa de la spate de Uniunea Europeana, insa perfect constient ca pasiunea poporului pentru masini incepe sa devina o vaca tot mai buna de muls, Guvernul a introdus taxa de prima inmatriculare. Auzeam, la un moment-dat, ca Romania ar putea deveni groapa de gunoi a Europei. Cel putin asta a afirmat reprezentantul cel mai de seama al Executivului, Calin Popescu Tariceanu, el insusi fiind un ilustru importator auto. Nu, nu cred ca trebuie sa fii un geniu ca sa-ti dai seama ca, prin aceasta controversata taxa, Guvernul de la Bucuresti mascheaza de fapt ajutorul direct acordat producatorilor si importatorilor auto. Cu alte cuvinte, sub pretextul grijii bruste fata de tot ce inseamna mediul inconjurator, Tariceanu te obliga de fapt pe tine – un roman care si-a castigat cu nenumarate sacrificii o serie de drepturi europene pe o piata comuna – sa-ti iei masina de unde trebuie, mai bine spus de unde vrea muschiul de sub teasta lui Tariceanu, si nu de unde vrei tu. Mecanismul acesta european de gandire al politicianului roman, extrem de sensibil dintr-o data la problemele de mediu, dar expert in tunuri, este o imensa ipocrizie. Dovada sta faptul ca nici pana in ziua de astazi, la un an si ceva de la introducerea taxei, nu am vazut repezindu-se in microfoanele televiziunilor vreun ministru al mediului sau vreun alt oficial ori politician roman, care sa ne spuna ca banii din taxa vor fi investiti in construirea vreunei fabrici de reciclare a deseurilor, ori in contructia vreunei gropi ecologice. Singura preocupare a Guvernului a fost, este si va fi sa ia banii contribuabilului. Sub orice forma, la orice ora din zi sau din noapte, indiferent de conditia lui sociala si, daca se poate, fara ca bietul om sa constientizeze ca statul, care ar trebui sa-l protejeze, ii mai ia un rand de piele.
Mai trist este ca, dupa acceptarea de catre Comisia Europeana a ultimei variante privind taxa de prima inmatriculare, tragand linie, vom vedea ca statul roman incaseaza, practic, aceiasi bani. Doar conturile s-au schimbat. Prin urmare, lucrurile nu s-au limpezit si, cu atat mai putin, s-au corectat. Ba, si mai rau, unda verde primita de la Bruxelles il frustreaza si mai mult pe cetateanul roman, care si-a pierdut, in acest fel, si singurul aliat care ii putea face dreptate. In atari conditii, omul de rand se mai poate gandi la Uniunea Europeana ca la un asociat sincer?
Pentru a nu parea deloc comic rationamentul dupa care s-a stabilit ca la o masina noua taxa de poluare trebuie sa fie mai mare decat la una veche de un deceniu, ministrul finantelor Varujan Vosganian ne spune ca harbul, fiind tot un harb pana la urma, are o durata de viata mai scurta. Si atunci, cum ramane cu principiul prim-ministrului, potrivit caruia: Nu vrem sa devenim lada de gunoi a Europei? Ceea ce nu se vede la o prima analiza este faptul ca, desi a facut un compromis in fata Comisiei Europene, Guvernul tot a obtinut ceea ce si-a dorit: prin taxarea semnificativa a masinilor Euro 3 si Euro 4 (segment care reprezinta principala amenintare pentru productia locala si pentru importatori) si-a protejat interesele initiale. Adica, intr-un mod aparent democratic, insa cat se poate de cinic, guvernantul iti baga pe gat tie, romanului contribuabil, o masina care e buna mai intai pentru el si abia mai apoi pentru tine.
