HC Zalău a câştigat şi a doua partidă de verificare susţinută împotriva formaţiei maghiare, NKSE Elöre Bekescsabai, scorul final fiind 31 – 29, după ce gazdele conduceau la pauză cu 14 – 11. La fel ca în primul meci, managerul Gheorghe Tadici a încercat diferite formule de joc, căpitanul de echipă, Georgiana Ciuciulete, fiind ţinută pe bancă în prima parte a jocului.
„Aşa cum am mai spus, nu ne interesează rezultatele până spre finalul pregătirii. Cel mai mult ne interesează să îmbunătăţim jocul şi acesta este şi motivul pentru care am folosit toate jucătoarele pe care le-am avut la dispoziţie. Pot spune că sunt mulţumit de atitudinea fetelor, având în vedere că au fost primele jocuri de verificare, iar Bekescsabai este un adversar valoros. Ciuciulete a revenit foarte bine după un an şi ceva de pauză şi a avut o prestaţie bună atât în jocul de miercuri, cât şi în cel de joi. Sper ca pe sfârşitul lunii să jucăm mai bine şi să se contureze un lot de 14 – 16 jucătoare, cu care să putem aborda campionatul viitor”, a declarat, după cele două jocuri, managerul Gheorghe Tadici.
HC Zalău: Mihaela Mureşan, Delia Roman, Adina Mureşan – Loredana Pera (4), Carmina Bădiţă (3), Florina Ciobanu, Andrada Pop, Florina Ţurcaş (2), Andrada Trif, Roxana Varga (2), Crina Pintea (5), Marina Cicic (7), Georgiana Ciuciulete (2), Ana Maria Şomoi, Valentina Bardac (6), Bianca Buruian şi Mădălina Prodan. Manager: Gheorghe Tadici