Pe timpul comunismului nu erai publicat in reviste daca intrebuintai anumite cuvinte. Nu expresii la adresa regimului, cum ati putea crede, nu idei cu potential subversiv pe care cititorii sa le interpreteze contra lui Ceausescu, ci simple cuvinte in cel mai nevinovat context. Aceasta practica aparuse dupa desfiintarea cenzurii oficiale, cind posturile de cenzor disparusera si treaba o faceau direct redactorii sefi, sau, in cazul presei studentesti in care scriam eu, anumiti profesori cu functii la partid. Lista de cuvinte interzise nu provenea de la ei insa, desi originea ei nu am putut-o niciodata trasa exact la virful conducerii de partid. Prin 1987 am tinut-o insa in mina, dupa ce un articol de al meu imi fusese respins. Cazusera cuvintele eternitate, abstract, introspectie, autism. Poate ca le folosisem in exces, dar cum articolul era o recenzie la cartea lui Georges Duby despre perceptia timpului de catre calugari in manastirile medievale, erau cam greu de evitat. Cum eram foarte tineri pe vremea aceea, lupta cu cenzura ne distra grozav si ne amuzam rescriind acelasi lucru de vreo zece ori si cam in acelasi format pina cind trecea. Sau pina era interzis tot ziarul, ceea ce se intimpla anual, astfel ca mai scoteam cite un numar doar din intimplare.
Daca inainte de 1989 duceam cu puterile noastre modeste asemenea batalii ca sa avem dreptul neingradit de a folosi orice cuvint, azi ma incearca adesea nevoia de a interzice folosirea unor cuvinte. Limba noastra a fost literalmente invadata de cuvinte pe care oamenii, in frunte cu cei care scriu la ziare si trancanesc la televizor, le folosesc din greu fara sa le stie sensul. Doua revin mai des. Primul este cuvintul uninominal. Originea lui este in single-unit constituency, ceea ce inseamna literal circumscriptie uninominala. Termenul corect se refera, intr-adevar, strict la circumscriptii, nu la tot sistemul de vot. Or, noi il folosim in romana pentru sisteme majoritare (care sint intr-adevar uninominale), dar si pentru cele mixte, cum e cel propus de guvern, unde nu e corect, sau chiar pentru sisteme proportionale (uninominal pe lista, cum a spus Emil Constantinescu cind a vrut sa indice votul preferential, ceea ce iarasi nu e corect). Insemnind toate acestea, uninominal nu mai inseamna de fapt nimic, a devenit un fel de strigat de lupta, un slogan bastinas de neinteles pentru straini. Ziaristii se intreaba adesea daca la anul vom avea vot uninominal, asa cum se intreaba daca va continua incalzirea globala, fara sa stie nici ei exact ce inteleg prin asta.
Al doilea cuvint abuzat este cel de ItotalitarI sau ItotalitarismI, din care s-a nascut cu forcepsul un adjectiv barbar, Itotalitarist I. Asa cum uninominal inseamna un sistem de votare in care exista un singur reprezentant ales direct pe o circumscriptie teritoriala, ItotalitarI este o calitate a unui sistem politic. Numim totalitar acea varianta de sistem autoritar in care exista un singur centru de putere, care este si monopolistic (nu imparte nu nimeni acest privilegiu), si monistic (nu este diferentiat nici macar intern, in aripi, factiuni etc). Au fost putine totalitarisme in istoria moderna, pentru ca asemenea monopoluri sint costisitoare si greu de mentinut. Azi doar Coreea de Nord mai corespunde acestei definitii. In orice caz, atit substantivul, care e totalitarism, cit si adjectivul totalitar se refera la sisteme sau regimuri politice, nu la persoane. O persoana, spre exemplu Traian Basescu, cel mai adesea gratulat cu acest cuvint, poate fi autoritara, sau tiranica, sau despotica, dar nu poate fi totalitara sau totalitarista.
Aceste doua cuvinte sint profesionale, deci oarecum mai complicate. Dar lipsa de cultura si autocitire critica duce la perle infioratoare cu termeni mult mai banali, desfigurind chipul unor publicatii cu oarecari pretentii. Cum poate scrie, de exemplu, dl. Bucurenci, ca INumarul coplesitor de voturi adunate contra lui Basescu are ceva din izul celor 23 de lovituri de pumnal cazute la Idele lui martie ?I. Cotidianul care gazduieste aceste rinduri nu are un editor platit sa dreaga la Idele lui Marte? Pe vremuri, corectori stiutori de limba romana si absolventi de facultati clasice nu ar fi lasat asa ceva. Sau, tot D. Bucurenci, Ie posibil ca parlamentarii sa nu fi comis o ucidere rituala a tatalui, ci o masturbare simbolica a presedinteluiI. Aici este evident ca eroarea vine nu doar pentru ca autorul nu stie sensul cuvintelor pe care le foloseste, ca oricine a vazut emisiunea culturala TVR la care nu stia niciodata ce sa intrebe pe invitati e lamurit asupra culturii lui, ci pentru ca mai e si dornic sa ne scoata ochii cu ce nu stie. Sursa lui autodemascata mai jos e un autor de popularizare, Bebe Mihaescu, dar nici chiar Bebe nu cred ca poate fi blamat pentru Parlamentul-miriapod care il masturbeaza simbolic pe Basescu. Vai de capul nostru! Nu putem introduce regula elementara ca acela care nu poate trece de faza 1 la
