Biletele de tratament balnear pot fi solicitate la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj şi de copiii beneficiari de pensie de urmaş. Condiţia principală este ca minorii să fie însoţiţi obligatoriu de reprezentanţii lor legali – părinte sau, după caz, de persoana care a fost numită tutore sau căreia i-a fost încredinţat ori dat în plasament.
În plus, copiii trebuie să facă dovada faptului că urmează cursurile de zi ale unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi că au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, la data tratamentului în staţiune. În cazul acestor copii, contribuţia individuală este de 50 la sută din pensia brută a urmaşului în cauză şi, după caz, din pensia brută acordată de către CJP Sălaj, din luna anterioară repartiţiei. Dosarul copilului trebuie să conţină o cerere tip de acordare a biletului de tratament (completată de însoţitor în numele copilului), copia actului de identitate al copilului în vârstă de peste 14 ani, sau a certificatului de naştere dacă acesta nu a împlinit încă respectiva vârstă, copia actului de identitate al însoţitorului şi documentul care atestă această calitate, o adeverinţă din care să rezulte frecventarea învăţământului preuniversitar de zi, în original, copia deciziei de pensionare care atestă calitatea de pensionar de urmaş a copilului, biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate (copie, cu prezentarea actului original).
Dreptul la un astfel de sejur îl mai are şi părintele copilului minor, beneficiar de pensie de urmaş sau, după caz, persoana care a fost numită tutore sau căreia i-a fost încredinţat sau dat în plasament copilul. Documentele însoţitorilor se depun odată cu cele ale copilului beneficiar de pensie de urmaş – cererea tip, talonul de pensie sau, după caz, talonul privind pensia acordată de către Casa Judeţeană de Pensii, sau adeverinţa din care să rezulte calitatea de asigurat, copia de pe actul de identitate. În plus, se ataşează şi declaraţia pe propria răspundere a persoanei care însoţeşte copilul beneficiar de pensie de urmaş, din care să rezulte că îl va însoţi la tratament balnear, biletul de trimitere formular cu regim special, eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate.