Daniel Săuca
E bine să ne aducem aminte: prin 2006, revenind la oile noastre, mândrul şi cornutul proces de aderare – integrare, mi-a atras atenţia un interviu din EVZ cu Toader Nicoară, „specialist în istoria mentalităţilor colective”. Dl. Nicoară spunea atunci că „balcanismul va ajuta românii la integrarea în UE, iar pentru transilvăneni va fi mai uşor datorită influenţei germane”. Şi că „ardelenii sunt favorizaţi şi de disciplina socială învăţată de la habsburgi”. Balcanismul ne va ajuta din perspectiva adaptabilităţii. Atunci eram sceptic. Şi pentru că ardelenii actuali nu prea mai au de-a face cu „nemţii”, şi pentru că maghiarii din Transilvania au devenit cam români, şi pentru că ţăranii de astăzi nu dau doi lei vechi pe integrare… Nu mi-am schimbat „optica”. Balcanismul nu ne-a ajutat la nimic. De fapt: ne-a ajutat ceva/cineva în mândrul și cornutul proces de aderare-integrare în UE? Nici măcar noi, evident.
„Sunt tirani care nu pot vedea ucigându-se o muscă, călăi extrem de sensibili. Hitler nu suporta vederea sângelui, iar unii comandanţi de lagăr nazişti, după ce îi trimiteau pe deţinuţi la gazare sau îi îngropau de vii, se întorceau în baraca lor şi cântau Mozart. Cea mai mare parte dintre călăi şi tirani sunt soţi exemplari şi părinţi iubitori. Alături de ei, deci, alături de comandanţii, anchetatorii, schingiuitorii Arhipelagului Gulag descrişi de Soljeniţân, trebuie pus, pe aceeaşi listă a abjecţiei şi demoniei, şi Ţurcanu. Fără a uita însă o clipă că n-a fost decât un executant, şi că, de fapt, o dată cu condamnarea lui, procesul «fenomenului Piteşti» nu s-a încheiat. De fapt, adevăratul proces al reeducării de la Piteşti n-a avut încă loc şi nu va avea atâta vreme cât nu va putea fi implicată răspunderea partidului comunist român, cât nu va fi chemat la bara acuzării adevăratul vinovat: regimul comunist din România” (Virgil Ierunca, „Fenomenul Piteşti”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, pp. 75 – 76). Ce rost are reamintirea acestui citat dintr-o carte, de altfel, fundamentală? Nu a fost condamnat regimul comunist din România? Unii zic că a fost condamnat, cu fundiță tricoloră. Și apoi, să lăsăm în pace trecutul. Important e viitorul. De acord. Tare mi-e însă că mulți sunt și astăzi în postura de executanți ai unor ordine. Dacă e așa, cu siguranță istoria nu contează. Detaliile istoriei. Ca și condamnările, cu sau fără fundiță tricoloră.
[…] E bine să ne aducem aminte: prin 2006, revenind la oile noastre, mândrul şi cornutul proces de aderare – integrare, mi-a atras atenţia un interviu din EVZ cu Toader Nicoară, „specialist în istoria mentalităţilor colective”. Dl. Nicoară spunea atunci că „balcanismul va ajuta românii la integrarea în UE, iar pentru transilvăneni va fi mai uşor datorită influenţei germane”. Şi că „ardelenii sunt favorizaţi şi de disciplina socială învăţată de la habsburgi”. Balcanismul ne va ajuta din perspectiva adaptabilităţii. Atunci eram sceptic. Şi pentru că ardelenii actuali nu prea mai au de-a face cu „nemţii”, şi pentru că maghiarii …mai multe stiri […]