„U” Cluj – FC Zalău 2 – 1 (2 – 0)
Odiaka (min. 11, min. 45), respectiv Bode (min. 62)
Formaţia pregătită de Vasile Jula şi Cristian Oros a susţinut sâmbătă, de la ora 11, primul meci amical din această vară, adversară fiind formaţia din prima ligă, Universitatea Cluj.
Dacă „şepcile roşii” au început pregătirile de mai bine de o lună, jucătorii de la FC Zalău s-au reunit abia luni, sub comanda noului antrenor, Vasile Jula, care l-a înlocuit pe banca tehnică pe Marius Paşca.
Scorul final al partidei a fost 2 – 1 pentru clujeni, însă tehnicianul Ionel Ganea nu a folosit o mare parte din jucătorii de bază, având în vedere că şi adversarul, FC Zalău, a avut o formulă de start schimbată faţă de sezonul trecut.
După prima parte a întâlnirii, „U” Cluj conducea cu 2 – 0, Odiaka deschizând scorul pentru „alb-negrii”, în minutul 11, iar în ultimele secunde ale primei reprize, tot el, a transformat un penalty.
FC Zalău a redus din handicap prin Mihai Bode, care a transformat o lovitură de pedeapsă, în minutul 62.
Miercuri, 17 iulie, FC Zalău are programat un nou joc de verificare, la Satu Mare, în compania Olimpiei.
[…] Formaţia pregătită de Vasile Jula şi Cristian Oros a susţinut sâmbătă, de la ora 11, primul meci amical din această vară, adversară fiind formaţia din prima ligă, Universitatea Cluj. Dacă “şepcile roşii” au început pregătirile de mai bine de o lună, jucătorii de la FC Zalău s-au reunit abia luni, sub comanda noului antrenor, Vasile Jula, care l-a înlocuit pe banca tehnică pe Marius Paşca. Scorul final al partidei a fost 2 – 1 pentru clujeni, însă tehnicianul Ionel Ganea nu a folosit …mai multe stiri […]