Cu permisiunea dumneavoastra, va propun sa ne intoarcem cu putin timp in urma, mai precis in vara anului 2004. Ce va mai amintiti din acel an? Ei bine, in iulie 2004, este cert ca nu aveam parte de asemenea calduri, apartamentele parca erau mai ieftine, in timp ce PD era departe de ideea de a intra in marea familie populara a Parlamentului European. Ce vremuri! Sondajele il evitau sistematic, dar cu grija, pe Traian Basescu, cu toate ca acesta tocmai castigase detasat o cursa cu Mircea Geoana. Cu alte cuvinte, ne amintim de cateva episoade, franturi de realitate, cu care nu ne vom mai intalni prea devreme. Sau ma insel?
Mai sus, v-am amintit de cateva situatii prin care am trecut cu totii, tocmai pentru a va readuce cu picioarele pe pamant, mai precis pentru a intra intr-un soi de discutie. Nu vreau sa vorbesc despre trecerea timpului, ci despre Gheorghe Becali. Putina rabdare, si va spun si despre ce-i vorba. Tot in urma cu aproximativ trei ani, sapte partide de orientare crestin-democrata si popular-crestina se strangeau in jurul unei mese pentru a discuta despre cum ar fi daca s-ar creea o forta unica crestin-democrata si, totodata, populara. Tot romanul cu simt politic stie ca aceste tipuri de formatiuni, infiintate pe plaiul nostru mioritic, par mai sensibile in ceea ce priveste partea ideologica a politicii, decat cea pragmatica. In fine, este destul de elocvent faptul ca rezultatul unui astfel de deziderat era sortit esecului inca dinaintea intalnirii de care pomeneam. Totusi, in urma acelei intalniri, unul dintre piticii politicii romanesti a iesit castigator… Era un pitic destul de tanar, insa detinea domenii care ar fi putut compensa, pentru inceput, lipsa de experienta si de credibilitate. Pana la urma, am ajuns la concluzia deloc digerabila cum ca, pentru unii romani, banii pot compensa pana si lipsa de neuroni. Insa, aceasta este o cu totul alta poveste. Acel pitic, de care lumea nu se ferea sa-i rada in fata, sa-l loveasca cu rosii si oua, in momentul in care ii auzea planurile politice, a primit in acel 2004 un bilet pentru a iesi in lume, si asta dupa ce a tras cu sete din pipa pacii la masa la care se stransesera pseudo predecesorii lui Iuliu Maniu, indivizi care au mai si mangaiat piticul pe crestet, spunandu-i ca partidul lui are un program excelent. Ei bine, de la aceasta scena, rupta parca dintr-un film cu mafioti in faza terminala, si pana la ultimul sondaj de opinie, care a fost dat publicitatii saptamana aceasta, nu a mai fost decat un pas. Si ce pas! Unul peste timp… Astfel, de curand, presa a prezentat un sondaj al Biroului de Cercetari Sociale (BCS), din care reiesea ca romanii il considera pe Cristian Boureanu cel mai frumos politician, iar la polul opus al frumusetii fizice s-ar fi instalat Traian Basescu. In sondaj se mai spunea ca acest lucru ar demonstra ca romanii nu respecta legile marketingului politic, si anume ca ce-i frumos si electoratului ii place. Sondajul BCS continua cu o veste mai putin buna pentru anumiti intelectuali: se confirma nivelul sub 50 la suta al intentiei de vot in cazul presedintelui Traian Basescu – 49,2%. Ce ne ingrijoreaza, insa, cel mai mult este ca imaginea pe care sondajul o sugereaza despre piticul nostru penegist, lider al unui partid vopsit de curand in verde, este una ce se propaga tot mai des pe retina electoratului roman. Gheorghe Becali atinge, in randul masuratorilor BCS, un nou maxim istoric, cu 39 la suta la capitolul incredere. Acelasi popor vrea ca PNG sa critice mai des Guvernul Tariceanu (48,6 la suta) si sa-si anunte in cateva saptamani candidatii la primarii si Parlament – (52,7 la suta). Daca tot veni vorba procentele amintite mai sus, va intreb daca stiti ca, si in Salaj, ar fiinta PNG? Sunt convins ca 99,9 la suta dintre dumneavoastra ar raspunde negativ. In atari conditii, o sa va intrebati ce naiba am gasit la un sondaj croit pe si pentru talia PNG, sondaj platit, foarte probabil, din aceleasi conturi din care se cumpara jucatorii de la Steaua? Fara prea mari valente intr-ale ghicitului in stele sau in palma, si nici cu studii aprofundate pe marginea analizelor politice, pot sa afirm ca, in momentul in care vad imbulzeala asta la ciolan, imi vine in minte o imagine despre o echipa de profesionisti, care arunca la greu cu carbuni intr-o locomotiva incarcata cu TNT, in timp ce un simplu marinar, fost capitan de vas, se chinuie de zor sa aprinda chibritul…
