Aproape 58 la sută dintre absolvenţii de liceu din Sălaj, care au susţinut bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie, au obţinut note peste cinci. Potrivit centralizării realizate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, în ceea ce priveşte procentul de promovare pe filiere, în Sălaj, peste 34 la sută dintre absolvenţii filierei tehnologice au luat note peste cinci. La filiera teoretică, 79,51 la sută dintre liceeni au promovat bacalaureatul, iar la filiera vocaţională, 73,68 la sută.
Potrivit sursei citate, în Sălaj, din totalul absolvenţilor de liceu, promoţia curentă, care au susţinut bacalaureatul, au promovat 61,65 la sută, iar cei din promoţiile anterioare, 34,32 la sută. La prima sesiune a bacalaureatul, s-au înscris, iniţial, 2.444 de absolvenţi sălăjeni, din care 2.109 aparţinând promoţiei curente, iar 335, promoţiilor anterioare.
Centralizarea datelor privind promovarea, la nivel de ţară, a absolvenţilor de clasa a XII-a, care au susţinut examenele din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie – iulie a fost realizată de Ministerul Educaţiei până duminică, 7 iulie, ora 21,30. Astfel, la nivel naţional, procentul de promovare pentru absolvenţii promoţiei 2012-2013 este de 62,32 la sută în timp ce pentru absolvenţii promoţiilor anterioare, care au participat la această sesiune, procentul este de 30,82 la sută.
Rezultatele vor fi afişate astăzi până la ora 12. Tot astăzi, până la ora 16, cei nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii. Rezultatele finale, în urma soluţionării eventualelor contestaţii vor fi afişate vineri, 12 iulie.