Autorul accidentului petrecut la finele lunii aprilie în Crasna, în urma căruia un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, va fi judecat în stare de libertate, el fiind eliberat din arest la mijlocul săptămânii trecute. Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis recursul declarat de către Alexandru Welther împotriva încheierii penale din 28 iunie a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Casând hotărârea atacată, instanţa sălăjeană a rejudecat pe fond cauza şi a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Sălaj, pe timpul liberării provizorii, Welther nu are voie să părăsească judeţului, trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, trebuie să se prezinte la Poliţia municipiului Zalău conform programului de supraveghere întocmit şi nu poate să îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. De asemenea, i s-a interzis să ia legătura cu martorii din dosar, dar şi să conducă autovehicule.
„În caz de încălcare cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua faţă de inculpat măsura arestării preventive”, susţin oficialii Tribunalului. Decizia este definitivă.
Alexandru Welther, de 25 de ani, a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, refuzul recoltării probelor biologice şi conducerea unui autovehicul pe drumuri publice fără a deţine permis de conducere. În 26 aprilie, în jurul orei 19, tânărul zălăuan a pierdut controlul volanului maşinii pe care o conducea şi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public, situat în centrul Crasnei. În urma impactului, prietenul său, de doar 23 de ani, aflat pe bancheta din spate a maşinii şi-a pierdut viaţa. Şoferul a fugit de la locul accidentului, iar după ce a fost identificat de poliţişti, a refuzat testarea cu alcooltestul, dar şi recoltarea de probe biologice.
La două zile după accident, Welther a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru ca în ziua următoare, Judecătoria Şimleu Silvaniei să dispună arestarea inculpatului pentru 29 de zile. Inculpatul a avut trei cereri de liberare provizorie, însă doar în urma recursului formulat la ultima din ele a fost pus în libertate.
În acest dosar, părinţii tânărului decedat s-au constituit parte civilă şi au cerut inculpatului 4.163 de lei daune materiale şi daune morale în valoare de 500.000 de lei.
Imi bag picioarele in justitia romana…. :((((
am facut pariu cu colegii ca il elibereaza….banu asta…ce face!!!
Si, cate a faacut si el pana acum.
si banii pentru daune morale le va usura suferinta pierduta? Ce chestie mi-e rau cand aud numai despre bani vorbind
huidu a ucis 3 bucati; asta a ucis numai o bucata; daca huidu-i liber…sa fie liber si ucigasul asta inconstient precum justitia romana !
in ce tara traim, l-ati lasata sa iasa sa se poata lauda iara ca va facut!!! sa poata spune in gura mare ca a mai scapat inca o data, vai de tara in care traim.
daca omora copilul , sotul , mama, vreunui magistrat , era oare afara?
Si oare cum doarme noaptea magistratul respectiv??
publicati va rog numele magistratului care a luat hotararea temeinica si legala de a-l pune in libertate , ca sa stie si lumea cine este
asta e justitia ! pentru unii muma, pentru alti ciuma
nu conteaza ca este un recidividist, cu un grad ridicat de risc de a repeta faptele facute pana acuma, daca parintii au avut destule resurse incat sa poata ajuta un judecator sa ia o hatarare temeinica si legala
Dumnezeu sa le dea c merita atat acestui tanar fara educatie cat si acelor magistrati de 2 bani.sigur EL va avea grija de toti! I atunci vor plange amar!
[…] Autorul accidentului petrecut la finele lunii aprilie în Crasna, în urma căruia un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, va fi judecat în stare de libertate, el fiind eliberat din arest la mijlocul săptămânii trecute. Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis recursul declarat de către Alexandru Welther împotriva încheierii penale din 28 iunie a Judecătoriei Şimleu Silvaniei. Casând hotărârea atacată, instanţa sălăjeană a rejudecat pe fond cauza şi a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Sălaj, pe timpul liberării provizorii, Welther nu are voie să părăsească judeţului, trebuie să se prezinte …mai multe stiri […]