Clasa politică se pregăteşte şi ne pregăteşte de noi confruntări. Nici pomeneală să fie confruntări politice, normale în orice stat democratic. La noi, ca la nimeni, sunt confruntări pe viaţă şi pe moarte în care fiecare se foloseşte de toate mijloacele la îndemână pentru a-şi izola (adversarul). Deşi nu eram parte în ciorovăială, am avut cel mai mult de pătimit. Nu eraţi voi parte, ar spune cineva, însă oare rotaţia la putere a aceloraşi răi, incompetenţi fără nici o responsabilitate faţă de ţară, nu s-a făcut prin votul vostru? Şi aici, pentru că poporul trebuie să aibă întotdeauna dreptate trebuie să încheiem ideea.// Care ar fi semnele pe care le percepem ca fiind premergătoare unor conflicte politice? Atitudinea PC-ului de a se reîntoarce la bază (în cuibul PSD) pentru’’reîncărcarea bateriilor’’ respectiv plasarea a 1-2 oameni pe orbita Parlamentului European (pe liste comune cu PSD-ul) şi consolidarea ideii de candidat individual la alegerile parlamentare următoare. Că nu se va întâmpla asta o ştiu toţi însă pentru a avea ceva realizări o anumită categorie de politicieni îşi aleg obiective…. mobilizatoare.//La guvern se întâmplă lucruri pentru care toţi se spală pe cap. Bacalaureatul deşi aranjat să nu fie foarte dificil pentru absolvenţi s-a lăsat cu mare circ. Nu numai în Bucureşti. Situaţia amplifică nişte ostilităţi care clatină scaunul lui Pricopie.// Premierul s-a ales cu critici dure din partea preşedintelui în urma vizitelor în Kazahstan şi China. Ba că, la prima, nu a avut mandat, ba că, la ultima, a renunţat la 380 mil. dolari din datoria Rompetrol. Şi reacţia premierului pe fondul rezultatelor recensământului au fos extrem de dure./ La ministerul transporturilor este pe cale să se producă o privatizare de faţadă. Tot acolo deznodământul (procesului) lui Fenechiu poate deschide era arestărilor ministeriale. Ale celor care sunt şi ale celor care au fost.// Ministrul fondurilor europene EO Teodorovici a făcut până acum o impresie bună. Chiar dacă din împrumuturi (pentru cofinanţare), guvernul a reuşit activarea procesului de absorbţie a fondurilor europene. Gestionarea programelor POSDRU este unul din exemple. În prima etapă s-au alocat sume mici, urmând ca în funcţie de programele (teoretic) calificate să fie majorate alocările fără a mai exista vreo altă sesiune. Chiar dacă nu s-au îngrămădit să recunoască, atât premierul cât şi Teodorovici ştiau de modificarea legii achiziţiilor publice. Pentru aplicanţii privaţi, modificările scurtează mult perioada implementării şi evident reduce costurile proiectului. Există însă (prea multe) voci care spun că cei din CE nu vor fi foarte bucuroşi. Pentru zona publică, prin aceste modificări, s-a dat drumul la şmecherii. Că se apropie campaniile electorale.//Deşi proiectul de modificare al constituţiei este făcut harcea-parcea de profesionişti în drept constituţional şi o abordare mai serioasă era necesară, parlamentul este în concediu. Probabil, pentru imagine artistică, vor chinui vreo sesiune extraordinară. Şi cam atât.//După lansarea Strategiei (agricole) de la Cotroceni la ajustarea căruia au fost invitate să participe, în mod special, toate partidele, patronatele şi sindicatele (alături de orice doritor), la MADR (şi datorită finalizării de către CE a PAC 2014-2020) s-au reactivat grupurile de lucru la noul PNDR. Materiale foarte interesante (Analiza socio-economică în perspectiva dezvoltării rurale 2014-2020) şi mai ales o mai coezivă relaţie cu parteneri de dialog social ar putea schimba performanţele (reale ale) instituţiei.// Va fi o vară lungă. O lungă vară fierbinte!
Alexandru Lapusan
[…] Clasa politică se pregăteşte şi ne pregăteşte de noi confruntări. Nici pomeneală să fie confruntări politice, normale în orice stat democratic. La noi, ca la nimeni, sunt confruntări pe viaţă şi pe moarte în care fiecare se foloseşte de toate mijloacele la îndemână pentru a-şi izola (adversarul). Deşi nu eram parte în ciorovăială, am avut cel mai mult de pătimit. Nu eraţi voi parte, ar spune cineva, însă oare rotaţia la putere a aceloraşi răi, incompetenţi fără nici o responsabilitate faţă de ţară, nu s-a făcut prin votul vostru? Şi aici, pentru că poporul trebuie să aibă întotdeauna dreptate trebuie …mai multe stiri […]