Un bărbat din localitatea sălăjeană Panic a fost agresat fizic de doi consăteni, soţ şi soţie, după ce i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi ameninţat pe fiul acestora. Conflictul s-a iscat marţi, 2 iulie, în jurul orei 13,30, în curtea unui imobil din localitatea menţionată. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, o femeie din localitate a solicitat intervenţia jandarmilor pentru aplanarea unei stări conflictuale iscate între mai multe persoane. Grupa de intervenţie a Jandarmeriei Sălaj, care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta, a constatat că soţii A.V., în vârstă de 37 de ani, şi T.V., de 35 de ani, din Panic, l-au agresat fizic pe V.L. din aceeaşi localitate, lovindu-l cu pumnii şi palmele în zona feţei şi a corpului. Explicaţia celor doi soţi a fost că partea vătămată a avut un conflict verbal cu fiul acestora, căruia i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă.
Potrivit sursei citate, pe numele celor doi, jandarmii au întocmit actele de constatare a infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Dosarul cu actele de constatare urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea continuării cercetărilor.