Contribuabilii sălăjeni trebuie să fie vigilenţi în această lună pentru a nu fi puşi la plată suplimentară de Fisc. Până la sfârşitul lunii vor trebui depuse la ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj peste 15 declaraţii. Astfel, până în 5 iulie, vor trebui să depună formularul 092 persoanele fizice şi juridice care au efectuat achiziţii intracomunitare. Totodată, până în 10 iulie vor trebui depuse formularul 010 persoanele juridice plătitoare de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire şi formularul 020 de către persoanele fizice care au depăşit plafonul legal de scutire. De asemenea, persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice independent vor depune declaraţia 070 şi plătitorii de TVA care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA formularul 096.
Ca şi în lunile precedente, termenul limită pentru depunerea celor mai multe declaraţii este ziua de 25. Până la data amintită trebuie completat formularul 097, privind aplicarea/încetarea aplicării TVA la încasare, formularul 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru luna trecută, declaraţia 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate pentru luna trecută şi formularul 224 privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice pentru obligaţiile la bugetul de stat pe luna precedentă. Tot până la aceeaşi dată se vor depune declaraţii privind decontul special de TVA destinat contribuabililor care au efectuat achiziţii intracomunitare şi declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea TVA şi formularul 208, privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.