Primăria Şimleu Silvaniei în colaborare cu clubul Sportul Şimleu organizează în perioada 5 – 7 iulie prima etapă din cadrul noului sezon al Campionatului Naţional Şcolar de karting, competiţia urmând să se desfăşoare sub denumirea de Cupa „Silvania”, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie.
16 echipe sunt aşteptate la concursul de sub Măgura de la Palatele şi Cluburile Copiilor din: Reşiţa, Hunedoara, Oradea, Târgu Mureş, Carei, Orăştie, Cluj, Rucăr, Marghita, Sebeş, Cugir, Satu Mare, Baia Mare şi Sălaj. Echipajul judeţului nostru va fi alcătuit din piloţi şimleuani şi zălăuani: Nagy Otto Eduard, Biro Tamaş, Biro Peter, Adrian Todoran şi Ambruş Istvan.
Cupa „Silvania” se va organiza la opt categorii, în funcţie de vârstă şi motorizare: bambini, pufo, mini, cadet 100 juniori, cadet 100 seniori, clasa 125 kz, mobra juniori şi mobra seniori.
Vineri este programată sosirea echipajelor, sâmbătă vor avea loc antrenamentele şi calificările, urmând ca duminică să aibă loc finalele la cele opt categorii. La fel ca în anii anteriori, şi la ediţia din acest an vor fi implicate peste 150 de persoane.
Noul sezon al Campionatului Naţional Şcolar de karting va cuprinde şase etape, pe lângă cea de la Şimleu fiind programate alte cinci etape la: Reşiţa, Hunedoara, Carei, Cluj şi Marghita.
Şimleu Silvaniei a devenit în ultimii ani un oraş cu tradiţie în karting, iar în luna decembrie a anului trecut, în oraşul de sub Măgura a fost organizată, în premieră, Gala Campionilor, eveniment la care au fost prezente peste 130 de persoane, printre care piloţi, instructori, profesori, mecanici, dar şi oficialităţi locacale. Şi evenimentul respectiv a fost organizat tot de Primăria Şimleu, Palatul Copiilor din Şimleu nefiind implicat sub nicio formă, aşa cum nu se va întâmpla nici la prima etapă din cadrul noului sezon.
vai lor cetatenii din zona,ce au de suportat
vai de tine cat poti fi de tampit