Citesc un articol din care inteleg, cu surprindere, ca suntem cei mai optimisti dintre europeni. Asta ne mai lipsea! Totusi, privind zilnic fetele romanilor, nu mi se pare ca acestea ar radia de fericire. Asadar, de unde atata optimism pe metru patrat? Cu o oarecare doza de rautate, raspunsul nu este greu de gasit. De exemplu, sondajele facute in ultimii ani au scos in relief faptul ca, intr-un procentaj copelsitor, romanii sperau la integrarea in Uniunea Europeana, chiar daca aceiasi indivizi marturiseau ca habar nu aveau cu ce se mananca acest proces al integrarii. Dovada stand ultimele evenimente politico-sociale, lucrurile au stat, si inca mai stau, intocmai. Sub influenta unei stari acute, data de lipsa de informatie, mereu dezorientati, cu un viitor incert, dar si fara pastori care sa le arate calea de urmat, romanii orbecaie inca prin labirintul nemilos al tranzitiei, proces care inca isi mai spune cuvantul in intreaga noastra existenta. Asadar, este momentul in care ar trebui sa constientizam ca trebuie sa revenim cu picioarele pe pamant. Acest optimism debordant nu este altceva decat apanajul unei manipulari la nivel national.
Chiar daca europenii ne-au permis (nu fara a murmura ceva printre dinti) sa pasim in casa lor, nu are nici o logica sa ne imbatam cu apa rece, sa credem ca, deja, am facut un salt pe scara evolutiei. Dimpotriva! In mod cert, integrarea incontestabila a Romaniei in Uniunea Europeana se afla undeva, departe, la un orizont lipsit de contur. Asa cum stim fiecare dintre noi, romanii mai au extrem de multe de recuperat. Ne amagim intr-una ca vor veni fondurile europene, iar de aici vom fabrica atata lapte si miere, incat romanul va manca pana la saturatie. Nimic mai fals! Foalele noastre – dupa cum simplu se poate remarca – sunt tot atat de goale…
Din nefericire, prima zi a acestui an, mai precis ziua integrarii, nu a reprezentat altceva decat momentul 0, clipa care a evidentiat decalajele reale dintre noi si restul Europei. In acelasi timp, acum, se poate observa cu exactitate ca, in Romania, conditia existentialitatii este atat de bine inradacinata in personalitatea noastra, incat putem incropii repede o reala harta a saraciei. Ce vedem noi aici? Vedem doar cateva zone, mai bine spus regiuni, pe care unii le numim bogate, cum ar fi regiunea de Vest si Nord-Vest sau Bucurestiul. In rest, saracie lucie, regiuni in care isi duc veacul oameni cu sperante care, inca, nu au murit, insa flacara ei doar palpaie. Toate acestea sunt doar cateva realitati lor care trebuia sa ne gandim bine, chiar foarte bine, cu mult timp inaintea momentului aderarii. Uniunea Europeana nu se face cu nimic vinovata fata de haul existent intre paturile sociale din Romania. Cu atat mai mult cu cat, de cativa ani incoace, fondurile externe nu au intarziat sa vina. Din nefericire, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in sac. Mai sunt multe de facut si, de ce nu, de invatat. Oricum, daca exista un element cu care ne putem mandri, acela este insusirea de a fi naiv.
