Am promis ca saptamana aceasta nu scriu despre politica. Astazi, 8 martie 2007, haideti sa vorbim, nu, nu despre femei, ci despre cultura (civica). Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la Salajul cel limpede ca cristalul, imi vine (iar) sa scot pistolul. Si asta nu dintr-o furie gen Goebbels, despre care se povesteste ca ar fi afirmat cand aud de cultura, imi vine sa scot pistolul, ci dintr-o probabila necesitate a recuperarii rapide a unor valori morale si culturale disparute, sper pentru moment, din orizontul mental al salajenilor (romanilor). Fireste, o perspectiva moralizatoare poate sa-i determine pe unii sa scoata la randul lor pistolul, fie doar si pentru a demonstra ca au atat de mult dreptate, incat nimeni nu ii poate contrazice. De aici, oricat de abrupta ar parea afirmatia, pana la afirmarea ideii, chiar si in 2007, ca Romania are nevoie de o dictatura nu este decat un pas. Si acest pas, mic probabil pentru salajeni (romani) si mare probabil pentru romanime (n-am cautat rima), inspre dezastru, normal, este confirmat si de lalaiala continua manifesta in toate ramurile si sectoarele patriei. In loc sa puna fiecare umarul, acolo unde isi duce veacul, se prefera, din lene si obisnuinta, o continua sporovaiala si o continua bagare in seama. Din acest colt de pagina, re-afirm cu tarie ca, oricate dictaturi ar trece peste romani, oricate tampenii ar face politicienii si conducatorii, lucrurile nu se vor schimba in bine decat atunci cand vom renunta, lucizi, a mai fi un neam de tate. Butada ca fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita, nu cred ca nu contine o doza oarecare de adevar. Tot general vorbind, nu cred ca deratizarea clasei politice este singura solutie a Romaniei postdecembriste. Chiar (sau mai ales) si pentru Salaj. Altfel, ne vom trezi, dupa ce corabia se scufunda, ca deasupra apei a ramas doar lozinca patriotarda Noi suntem romani!… Si pentru ca, de exemplu, vine iar perioada concediilor… Cam toata lumea, de voie, de nevoie, isi ia cel putin cateva zile de concediu, pentru odihnirea oaselor obosite de multa truda depusa primavara, toamna si iarna sau, mai frumos, pentru a savura aerul marii, aerul de munte sau aerul muncilor agricole. Evident, povestea concediilor de vara este completata primavara, toamna si iarna de alte povesti de concedii, mai scurte sau mai focoase, si cu alte zile libere sau ore libere, pentru tot soiul de activitati importante, precum inceputul anului scolar, sfarsitul anului scolar, ziua de nastere a soacrei, culesul malaiului, culesul strugurilor, aratul, semanatul, cumparaturi prin alte zari si multe altele, cu care nu va mai obosesc neuronii. Evident, la toate acestea se adauga zilele de nastere sau de nume, plus ziua institutiei, sarbatorite aproape in fiecare loc, mai pe sfarsitul programului, de multe ori in miezul programului, si, evident, ziua de 8 Martie. Asa ca usile sunt inchise in aceasta perioada de munca intensa. Normal, in timpul programului de lucru, de luni pana vineri, pe la 1, nu se poate ca sa nu se iasa la o pauza de masa prelungita, la cumparaturi, la platit facturi restante, la o cafea, la o bere, astfel ca unii dintre cei mai optimisti analisti ai fenomenului, spun ca, cu greu, se poate ajunge la concluzia ca in institutiile de stat (si nu numai) se lucreaza cam 3 zile pline (3 x 8 ore) pe saptamana… Deratizarea clasei politice fara romani cu constiinta civica, de exemplu, nu inseamna nimic… Ne va salva integrarea in UE? Greu de spus cu certitudine.
