Dacă sunteţi în căutarea unui credit cu o dobândă mai mică, nu uitaţi să verificaţi şi oferta băncilor pentru clienţii care îşi virează veniturile prin bancă.
Este posibil ca prin operaţiunea de virare a salariului prin bancă sau mutarea acestuia de la altă bancă, să obţineţi reduceri importante de dobândă, pentru credite ipotecare, Prima Casă sau de nevoi personale, cu şi fără ipotecă.
Băncile aleg să ofere dobânzi preferenţiale pentru clienţii care îşi virează salariul în conturile respectivei bănci, deoarece în acest mod, prin intermediul contului de salariu, obţin resurse ieftine, iar riscul de neplată este mult mai mic. Prin virarea salariului prin bancă, rata lunară se plăteşte mult mai uşor, banca îşi trage din cont la scadenţă contravaloarea acesteia.
Compară oferta completă de credite pentru nevoi personale, de la băncile locale
Dacă un client îşi virează salariul şi are creditul tot la acea bancă, sunt şanse mari ca toate operaţiunile bancare să fie desfăşurate doar prin acea bancă, ceea ce face dificilă sarcina băncilor concurente de a atrage acel client cu alte produse.
În privinţa clientului, acesta beneficiază de o dobândă redusă la credit, faţă de oferta standard, şi astfel de un cost mai mic. În plus, mai poate beneficia şi de alte facilităţi dacă îşi virează salariul prin bancă, dobânzi mai mari la depozite sau costuri reduse la carduri de credit sau cont curent.
Dobânzi mai mici cu până la două procente
Reducerea de dobândă poate fi una consistentă, aceasta este de regulă de jumătate de procent, însă poate ajunge şi la două procente, în cazul ofertei de credite de la Credit Agricole sau mai mult. În plus, unele bănci acordă anumite tipuri de credite doar clienţilor care îşi virează salariul prin bancă.
În cazul creditelor de nevoi personale, tot mai multe bănci oferă acum dobânzi diferenţiate în funcţie de istoricul relaţiei clientului cu banca respectivă, pe lângă evaluarea comportamentului de plată, de la Biroul de Credit. Astfel, un client care îşi virează salariul printr-o bancă de o perioadă mai lungă de timp poate primi o dobândă mult mai bună faţă de unul care a decis în acel moment să facă acest lucru.
Majoritatea acestor oferte sunt condiţionate de virarea salariului prin bancă pe toata durata împrumutului. Dacă clientul decide să nu mai vireze salariul prin banca respectivă, dobânda preferenţială nu mai este valabilă şi revine la dobânda standard. De aceea este indicat să citiţi contractul de credit, pentru a cunoaşte exact situaţia creditului şi modul de calcul a dobânzii.
Prin această strategie, băncile se asigură că este mai dificil pentru client să se mute la altă bancă, deoarece costurile împrumutului ar creşte şi, în plus, pe toată durata împrumutului, vor avea resurse de pe urma virării salariului prin bancă, care compensează dobânda mai mică oferită la credit.
Şi la creditul Prima Casă se oferă această facilitate
La creditele acordate prin programul Prima Casă, Raiffeisen Bank oferă o dobândă mai mica cu 0.1% la creditul în euro şi cu 0.2% la cel în lei. Acceaşi facilitate este oferită şi de către BCR, pentru creditul Prima Casă în lei, o dobândă mai mica cu 0.2 procente pentru clienţii care îşi virează salariul prin bancă.
O altă bancă, Credit Agricole, vinde acest produs doar clienţilor care aleg să îşi vireze salariul prin bancă sau fac deja acest lucru.
Sursa: www.moneycenter.ro