Trei maşini accidentate, dintr-o lovitură

 

Un zălăuan, în vârstă de 37 de ani, a provocat luni, 3 iunie, în jurul orei 9, un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, incidentul rutier a avut loc pe strada 22 decembrie 1989 din municipiu. Astfel, Iosif D., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din cauza nepăstrării distanţei de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, a intrat în coliziune spate-faţă cu acesta, după care l-a proiectat într-o autoutilitară. În urma impactului, soţia şoferului vinovat de producerea accidentului, pasageră pe locul din dreapta faţp, a fost rănită uşor. Potrivit sursei citate, conducătorii auto implicaţi în evenimentul rutier nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Leave a Comment