FC Hunedoara – FC Zalău 1 – 1 (1 – 0)
Au marcat: Adrian Pepenar (min. 42), respecitv Gabriel Ţiriac (min. 83)
Un punct cât o victorie pentru FC Zalău, pe terenul echipei FC Hunedoara, joi, în ultima etapă a sezonului, având în vedere că gruparea hunedoareană a avut ca obiectiv promovarea în Liga a II-a, ratată în ultimele etape.
FC Hunedoara şi FC Zalău au încheiat la egalitate, 1 – 1, meciul de pe Stadionul “Michael Klein”, după ce gazdele conduceau la pauză cu scorul de 1 – 0. În urma acestei remize, formaţia zălăuană a reuşit să termine sezonul pe locul şase, la egalitate de puncte cu Seso Câmpia Turzii, care a învins joi, în deplasare, cu scorul de 1 – 0 Naţional Sebiş.
FC Zalău a fost echipa care a început mai bine, trecându-şi în cont câteva ocazii bune de a înscrie, prin Mihai Bode. Gazdele au replicat prin Suciu, însă şi hunedoareanul a ratat din situaţie de „unu la unu” cu Claudiu Chiş. Şi Pepenar şi-a trecut în cont o ocazie destul de mare, în minutul 20, reluând cu capul pe lângă poartă centrarea lui Şoit.
Playmaker-ul Cosmin Sabou îşi reglează „tirul” cu un şut de la aproximativ 30 de metri, dar portarul Florin Raţ este la post şi reţine balonul.
Reuşita gazdelor a venit în minutul 42, marcator fiind Adrian Pepenar, care a reluat la colţul lung centrarea lui Nicula.
După revenirea de la vestiare, tot gazdele au avut prima ocazie, însă şutul lui Suciu, din interiorul careului, a fost respins în corner de portarul Chiş.
Vlad Negrean a fost aproape de a restabilit egalitatea, în minutul 61. Fundaşul zălăuan a trimis un şut puternic din interiorul careului. portarul Raţ nu a reuşit să prindă balonul, mingea fiind respinsă în ultimul moment în corner de Dosan.
FC Zalău a continuat să joace avansat, iar în minutul 83, Gabriel Ţiriac a restabilit egalitatea, reluând în plasă centrarea lui Stanciu, de pe partea dreaptă.
„A fost un meci reuşit din toate punctele de vedere. Fără să fiu acuzat de subiectivism, cred că meritam victoria, după modul în care a decurs jocul. Este un rezultat pe care îl consider pozitiv, având în vedere că Hunedoara s-a bătut la promovare în acest sezon. Chiar dacă am trecut, în ultimul timp, printr-o perioadă mai delicată, mă bucură faptul că jucătorii tineri încep să confirme. Îmi pare rău că unul dintre obiective nu ni l-am îndeplinit (clasarea pe unul din primele cinci locuri, n.r.), dar cred că mult mai important este faptul că le-am dat posibilitatea să evolueze, în ultimele etape, jucătorilor tineri, pe care ne vom putea baza şi în sezonul viitor. Suntem a doua echipă din ţară, la nivelul Ligii a III-a, ca număr de goluri marcate, în ciuda faptului că avem unul dintre cele mai tinere loturi. Sperăm să avem, în continuare, jucători tineri pe care să-i putem promova la echipa de seniori”, a declarat antrenorul Marius Paşca.
Tehnicianul zălăuan a mai afirmat că nu se va opune deciziei conducerii de a renunţa la serviciile sale, dacă persoanele din Consiliul de Administraţie vor considera că el este principalul vinovat pentru rezultatele din ultima perioadă. „Săptămâna viitoare va fi probabil o analiză a sezonului, în care ne vom spune fiecare problemele cu care ne-am confruntat în decursul acestui sezon. Dacă persoanele din conducere consideră că eu sunt principalul vinovat, nu este nicio problemă, ne strângem mâna şi ne despărţim. Nimeni nu este de neînlocuit, însă trebuie să se ştie situaţia reală a clubului şi condiţiile de care am beneficiat în decursul campionatului”, a mai spus Marius Paşca.
Dacă în urmă cu mai bine de o săptămână a declarat că echipa a avut o evoluţie foarte slabă în ultimele etape, iar principalul vinovat pentru această situaţie este antrenorul Marius Paşca, după meciul de la Hunedoara, preşedintele Ioan Morar a fost mult mai reţinut în declaraţii. „A fost un meci de vacanţă, fără nicio miză. Nu comentez mai mult. După patru înfrângeri şi un egal nu mai sunt prea multe de spus. Nu vreau să mai comentez nici situaţia antrenorilor. Va fi o şedinţă de analiză în care vom stabili ce avem de făcut în continuare”, a precizat preşedintele clubului FC Zalău.
FC Hunedoara: Florin Raţ – Andrei Şoit, Adrian Dosan, Adrian Cuciula, Marian Trăşcan, Răzvan Muntean (min. 46, Vaida Janos), Constantin Vişan, Flavius Nicula, Cristian Robert (min. 46, Bogdan Roibu), Adrian Pepenar, Dan Suciu (min. 55, Răzvan Dragotescu, min. 71, Octavian Apachiţe). Antrenori: Marius Oprig şi Daniel Dăscălescu
FC Zalău: Claudiu Chiş – Vlad Lung, Cătălin Anghel, Cosmin Cosma, Vlad Negrean, Maior Istvan (min. 46, Gabriel Ţiriac), Cosmin Sabou, Raul Stanciu, Mihai Bode, Andrei Teglaş, Codruţ Ardelean. Antrenori: Marius Paşca şi Cristian Oros
Rezultatele complete din ultima etapă: FCM Turda – Olimpia Satu Mare 0 – 3, CS Oşorhei – Jiul Petroşani 3 – 0, FC Hunedoara – FC Zalău 1 – 1, Plimob Sighetu Marmaţiei – Sănătatea Cluj 0 – 4, Şoimii Pâncota – Unirea Dej 3 – 1, Naţional Sebiş – Seso Câmpia Turzii 0 – 1.
Clasament:
1. Olimpia Satu Mare 24 19 1 4 44 – 15 58p
2. FC Hunedoara 14 16 5 3 50 – 15 53p
3. CS Oşorhei 24 16 4 4 45 – 23 52p
4. Şoimii Pâncota 24 13 6 5 44 – 24 45p
5. Unirea Dej 24 12 6 6 40 – 23 42p
6. FC Zalău 24 10 3 11 57 – 37 33p
7. Seso Câmpia Turzii 24 9 6 9 33 – 27 33p
8. Sănătatea Cluj 24 9 4 11 37 – 37 31p
9. Naţional Sebiş 24 9 4 11 36 – 38 31p
10. Europa Alba-Iulia 24 8 7 9 28 – 30 31p
11. Plimob Sighetu Marmaţiei 24 4 0 20 18 – 69 12p
12. Jiul Petroşani 23 2 5 16 13 – 48 11p
13. FCM Turda 23 1 3 19 7 – 66 6p
ori intineriti echipa si aveti rabdare ori mariti bugetu si atacati promovarea faptu ca pasca sia asumat responsabilitatea dea juca cut tineri in ultimile etape este bine pentru cei tineri dar uitativa unde sunt juniori republicani asta spune totul