# Doamne, că zici că s-a întors lumea cu curu-n sus. Cei care se ocupă de strânsul gunoiului se trezesc taman între orele 7:30 şi 8 dimineaţa să facă curat, adică exact intervalul orar în care lumea se stresează cum să facă să ajungă în timp util la serviciu. Ş-apăi stai tu, ca fraierul, şi aşteaptă până când deştepţii de la firma cu strânsul gunoiului se apucă să golească toate tomberoanele, să măture şi să mai dea, dacă au chef, cu dezinfectant. Degeaba încerci să le explici oamenilor că tu ai de dus copilul la şcoală sau la gradiniţă, că şeful te ia la rost că nu ajungi la timp că ei, Batman, Batman. Degeaba, unde nu-i cap, vai de picioare.
# Zice-se că la ăl’ mai mare club de fotbal din Liga a III-a, ce reprezintă Sălajul, bineînţeles, la grupa de juniori republicani B se fac unele „mânării”. Adică se bagă jucători „pe fals” numai să se poată salva echipa de la retrogradare. La început, chiar nu ne-a venit să credem, însă ne-am convins şi noi la meciul cu Olimpia Satu Mare, singurul la care am fost şi noi prezenţi. Apăi dacă aşa merge treaba, cu siguranţă veţi ajunge departe şi veţi face şi performanţă. Şi ne mai plângem că fotbalul sălăjean a ajuns în halu’ în care a ajuns. Problema este că aceste lucruri sunt cunoscute şi de cei mai mari din cadrul clubului care, din păcate, se complac în situaţie, fără a lua nicio decizie. Ni s-a părut cam ciudat cum o echipă care în sezonul regulat a fost ciuca bătăilor, a ajuns să fie, peste noapte, invincibilă.
sa va fie rusine moraru cu pop siau batut joc de ceilalti juniori ca sa joace fiuso si alti juniori pe fals asta da perfpmanta alo primaria al maitineti pe moraru in brate
Bai astia care vor binele fotbalului salajean,mai bine jucau cu copii din 97-98 ca sa ia 7,8 goluri pe meci? Iar acum cand se leaga victoriile e problema . Culmea tocmai acum va legati de juniori cand sunt probleme cu marele antrenor Pasca Marius
Ziaristule de paie,informeaza-te si vezi ca si LPS Cluj care e contracandidata lor au castigat toate meciurile iar in campionat nu erau in stare sa bata pe nimeni asa ca ciocu mic si numai puneti bete in roate