Un nou caz de înşelăciune prin telefon, prin metoda „accidentului”, a fost sezizat săptămâna trecută poliţiştilor sălăjeni. O femeie din localitatea sălăjeană Var a fost sunată joi, 23 mai, pe telefonul fix, de o persoană care s-a recomandat a fi poliţist. Potrivit repezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, falsul omul al legii a înştiinţat-o pe femeie că soţul său a accidentat mortal o persoană şi este reţinut în biroul unui procuror, iar pentru eliberarea lui trebuie să plătească 3.000 de lei. Apelantul i-a cerut sălăjencei numărul de telefon mobil, sunând-o imediat după încheierea conversaţiei de pe telefonul fix şi ţinând-o de vorbă aproximativ două ore, împiedicând-o astfel să ia legătura cu soţul ei. În timpul celor două ore, „poliţistul” a îndrumat-o spre o bancă din Jibou, unde printr-un serviciul de transfer bancar, a trimis 3.000 de lei unui bărbat pe nume Ionuţ Costin Stanciu.
În două cazuri, planul escrocilor a eşuat
Un caz asemănător a intrat în atenţia poliţiştilor sălăjeni în urmă cu aproximativ zece zile, când o pensionară din Zalău a fost sunată pe postul de telefonie fix de un bărbat, care s-a recomandat a fi avocat în cadrul Baroului Bucureşti, susţinând că a fost contactat de un reprezentant al Ambasadei Spaniei, care i-a relatat că fiul acesteia a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a fost arestat. Falsul avocat i-a spus zălăuancei că are nevoie de o sumă de bani pentru a-i scoate fiul din arest. Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, apelantul nu a lăsat un număr de contact şi nici nu ar fi specificat suma de bani de care are nevoie, spunându-i femeii că va reveni el cu un telefon. După primirea telefonului, pensionara, care are şi probleme cardiace, a suferit un şoc, fiul său fiind plecat de mai mulţi ani în Spania. Totuşi, potrivit Tincuţei Dumuţa, femeia a fost inspirată să îşi sune fiul pentru a verifica cele spuse de “avocatul” bucureştean. După ce s-a liniştit, aflând că fiul său este bine, femeia s-a prezentat luni, 13 mai, la Poliţia Municipiului Zalău, unde a depus o sesizare, prin care solicită atât aflarea numărului de telefon cât şi numele persoanei, care a încercat să o escrocheze.
Cele două cazuri nu sunt singulare în judeţ, însă sălăjenii care, deşi speriaţi la aflarea unei asemenea veşti, nu au dat curs solicitării apelantului nu au mai depus sesizări la poliţie, după ce au luat legătura cu rudele. O astfel de situaţie a fost cea a unei zălăuance care a fost contactată în urmă cu aproape două săptămâni la serviciu pe telefonul fix. Bărbatul de la celălalt capăt al firului i-a spus că fiul său a accidentat grav doi copii pe trecerea de pietoni şi a fost arestat de poliţie, individul prezentându-se ca fiind avocatul părinţilor copiilor respectivi. Femeia speriată a vrut să îşi sune fiul, însă “falsul avocat” i-a spus că nu poate deoarece telefonul băiatului a fost confiscat de poliţie, sugerându-i femeii să depună într-un cont menţionat de el suma de 7.000 de euro şi astfel părinţii copiilor accidentaţi de fiul său îşi vor retrage acuzaţiile. Individul, în disperarea de a-şi convinge “victima” şi pentru a o împiedica să-şi contacteze fiul a încercat să o reţină cât mai mult la telefon, propunându-i o altă ofertă, respectiv o sumă de bani mult mai mică faţă de cea iniţială. După încheierea discuţiei telefonice, femeia şi-a sunat fiul, răsuflând uşurată după ce a aflat că este bine. Până în prezent, zălăuanca nu a depus nicio sesizare la poliţie.
Pentru a evita o astfel de înşelăciune, poliţiştii recomandă, verificarea faptul dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, dându-i un telefon. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul, nu reţine telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, cetăţenii sunt îndemnaţi să ceară date despre unitatea medicală, despre secţia de poliţie sau parchetul unde s-ar afla ruda şi să sune acolo pentru confirmare.
„Pentru a împiedica <documentarea> hoţilor despre familia dumneavoastră, fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini”, a precizat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Prostia se plateste
eu nu inteleg ceva. din moment ce le da nume.. ionut costin stanciu si depui in contul respectivului, ce e asa mare greutate sa il prinzi? politia ce face in cazurile astea? nu face nimic? este greu sa bata pe calculator numele lui si sa afle adresa? si pana la urma ai pedepseste sau nu? eu nu am auzit nici unu ca a fost retinut. ce porcarie.