Un concern din judeţul Cluj şi-a manifestat intenţia de a construi un parc fotovoltaic în comuna sălăjeană Letca. Cererea de intenţie a firmei clujene a fost prezentată, potrivit edilului comunei Letca, Dorel Man, în şedinţa de consiliu local din luna februarie. Investitorii din judeţul vecin intenţionează să concesioneze pe o perioadă de 25 de ani un teren de 60 de hectare situat lângă localitatea Letca, cunoscut sub denumirea „Dumbrava”, folosit, până în prezent ca păşune. „Discuţiile privind concesionarea terenului respectiv le purtăm cu reprezentanţii firmei din Cluj încă din toamnă. În prezent, noi avem nevoie de un act de proprietate pentru a putea concesiona terenul, iar investitorii trebuie să obţină o serie de documente pentru a putea construi parcul fotovoltaic”, a precizat Dorel Man.
În opinia edilului sălăjean, construirea unui astfel de parc în comună ar aduce un plus de prosperitate în zonă. În primul rând, banii obţinuţi din concesionarea terenului, circa 500 de euro pe hectar anual, potrivit primelor estimări făcute de primarul comunei, plus taxele şi impozitele care vor fi plătite de constructoare, tot la bugetul local, şi nu în ultimul rând crearea unor locuri de muncă. ” Încă din primele discuţii cu reprezentanţii firmei clujene am prezentat şi o serie de condiţii. Una dintre ele ar fi ca firma constructoare să aibă sediul social în comună, astfel impozitele aferente vor fi achitate către bugetul local. De asemenea, un alt aspect discutat este cel al locurilor de muncă. Investitorii clujeni ne-au asigurat că vor asigura minim cinci locuri de muncă pentru localnici. Va fi nevoie de angajaţi care să se ocupe de întreţinerea parcului”, a explicat primarul comunei Letca. Pe lângă beneficiile menţionate, comuna va beneficia şi de iluminat public gratuit. De asemenea, odată cu construirea parcului fotovoltaic vor fi modernizate şi căile de acces. Potrivit sursei citate, construirea parcului se va putea realiza în aproximativ şase luni, după obţinerea tuturor avizelor necesare.
Valoarea investiţiei, conform spuselor primarului comunei Letca, a fost estimată, în prima fază, la circa trei milioane de dolari.
GOANTA sa fie director