În Duminica Floriilor 2013, după Sfânta Liturghie a prăznuirii Intrării Domnului în Ierusalim, săvârşită la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Şimleu Silvaniei, a avut loc sfinţirea ramurilor de salcie, după datina străbună, precum şi a celor 14 tablouri religioase ce compun expoziţia de pictură „Calea Crucii”, realizate de pictorul Dumitru Costălaş – profesor de educaţie plastică, sălăjean get-beget. La vernisaj au participat enoriaşi, reprezentanţi ai bisericii şi ai autorităţilor judeţene şi locale, invitaţi de seamă. Profesorul Dumitru Costălaş a ales, înaintea sărbătoririi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, să reprezinte cele 14 momente tragice prin care a trecut Mântuitorul înaintea şi în timpul răstignirii Sale, la care a lucrat un an de zile.
În acest context, au fost exprimate puncte de vedere referitoare la expoziţie şi la autorul acesteia. Le redau, succint, cât mai veridic. Astfel, protopopul Nicolae Bodea spunea: „Această expoziţie de icoane a şimleuanului Dumitru Costălaş reprezintă un eveniment important al urbei nostre. Această devoţiune – „Calea Crucii” – a început după anul 1250, când Marele Sfânt Francesco d’Assisi a dezvoltat, împreună cu franciscanii, acest cult, organizând în oraşe o „cale”, cu cele 14 stări ale suferinţei, însoţite cu rugăciuni specifice, inspirate din Sfânta Scriptură. Chiar şi Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, prin anii 1997-1998, a făcut o „Cale a Crucii”, celebrată la Colosseum-ul din Roma. Lucrarea de faţă a fost o dorinţă a pictorului Dumitru Costălaş şi, fiind consăteni, l-am ajutat, oferindu-i acest locaş de cult, pentru a-şi etala opera. Îl felicit pentru această realizare”!”.
Invitat să-şi argumenteze „fapta”, pictorul Dumitru Costălaş, zicea: „ Lăudat să fie Iisus pentru darul, ajutorul şi aflarea mea în Casa Domnului ! Am făcut această expoziţie pentru a întâmpina Săptămâna Patimilor lui Iisus, împlinându-mi visul de a realiza, prin pictură, Calea Crucii ! Vă mulţumesc tuturor care sunteţi aici, Primăriei, Consiliului Local, domnului primar Septimiu Cătălin Ţurcaş, Centrului Cultural al oraşului, precum şi colaboratorilor din instituţiile culturale ale judeţului Sălaj, pentru sprijinul material şi moral acordat !”.
De asemenea, în cuvântarea sa, preotul Gheorghe Ţurcaş – vicar foraneu al Silvaniei, remarca: „Oraşul nostru, în decursul istoriei sale, a promovat cultura. Exemple sunt nenumărate. Pentru mine este o mare bucurie ca în această biserică, la înălţarea căreia am trudit şi eu împreună cu credincioşii, să se desfăşoare activităţi importante de cultură şi spiritualitate, printre care s-a aflat şi un concert de muzică medievală. Iată, la Cercul de Pictură al oraşului, copiii au şansa să-şi etaleze şi să-şi dezvolte aptitudinile sub îndrumarea pictorului Dumitru Costălaş. Suntem bucuroşi să avem expoziţia de pictură, Calea Crucii, în această monumentală biserică şi, cu acest prilej, îl felicit pe profesorul Dumitru Costălaş ”.
Primarul oraşului Şimleu Silvaniei, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a evidenţiat faptul că: „Este o mare bucurie pentru mine, pentru noi, să avem „Calea Crucii” în această locaţie. Îl felicit sincer pe Dumitru Costălaş. Eu şi consilierii locali am fost inspiraţi să acceptăm această provocare, aceea de înfiinţare a Cercului de Pictură şi vă mărturisesc că sunt de-a dreptul impresionat de ceea ce a putut să facă acest om, precum şi de talentul copiilor şi de realizările lor. E o mare bucurie să avem o „Cale a Crucii” şi-mi exprim dorinţa ca toate bisericile din oraş, dacă vor, să profite de talentul domniei sale, încât să aibă parte de icoane pictate de Dumitru Costălaş şi de copiii oraşului nostru. Multă sănătate şi mult succes, domnule Costălaş, şi să fiţi convins că întotdeauna o să aveţi în noi un partener de încredere !”.
Doamna Doina Cociş – directoare a Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Sălaj, releva: „Mă bucur că sunt aici şi vă mărturisesc că de fiecare dată când vin în Şimleu Silvaniei, vin cu drag, fiind impresionată de orice activitate organizată şi desfăşurată, pentru că sunt printre cele mai apreciate de noi. De asemenea, mă bucur că-l revăd pe domnul primar Septimiu Cătălin Ţurcaş, care-i cel mai bun primar dintre cei mai buni ! Este un fin observator şi promotor al fenomenului cultural, sprijinind toate activităţile organizate în oraş. Sunt pentru prima dată în această biserică şi vă felicit pentru realizarea măreţei Case a Domnului ! Aţi făcut şi faceţi lucruri minunate la Şimleu Silvaniei ! Cu acest prilej, îl felicit pe domnul Dumitru Costălaş pentru că a arătat că se pot face lucruri frumoase la Cercul de Pictură „Silvan Art”, precum şi pentru această expoziţie de pictură „Calea Crucii”, admirabil executată ! Vă felicit pe cei care purtaţi nume de flori şi vă urez tuturor Sărbători Binecuvântate !”.
Domnul Daniel Săuca – directorul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, a prezentat, în rezumat, date despre activitatea şi opera lui Dumitru Costălaş, născut la 4 august 1965 în Şimleu Silvaniei, cel care şi-a petrecut copilăria în pitorescul sat sălăjean Iaz, subliniind: „În Şimleu Silvaniei s-au întâmplat şi se-ntâmplă lucruri frumoase din punct de vedere cultural şi mă bucură faptul că în judeţul Sălaj sunt cât mai multe asemenea manifestări culturale. Domnul Dumitru Costălaş este un vechi colaborator al nostru şi va rămâne în continuare, pentru că noi credem în puterea sa de muncă şi în modul special în care putem colabora. Artistul Costălaş lucrează în diferite tehnici: şpaclu, pânză, acuarelă şi, mai nou, pictura în sticlă, instruind cu măiestrie peste 140 de copii. Este, în mare parte, un peisagist, dar abordează şi natura statică, colaje, teme religioase, vitralii etc., fiind un pictor desăvârşit. A fost ales în funcţia de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, sucursala Şimleu Silvaniei, de fapt filiala Sălaj. În prezenta expoziţie cu temă religioasă, Calea Crucii, artistul încearcă să se apropie de Divinitate, dorind să împărtăşească şi, zic eu, să se împărtăşească tuturor prin culoare, credinţă, lumină şi mângâiere. Acest stil deja cunoscut în artă, ne face să ne întoarcem în timp şi să trăim pentru câteva clipe acele stări ale lui Hristos, făcându-ne mai buni unii cu alţii, mai iertători. Vă rugăm să primiţi urările noastre de bine ! De Sărbătorile Pascale, linişte şi pace !”.
În cuvântul său, fostul director al Centrului Cultural din Şimleu Silvaniei – prof. Dumitru Corbeanu, distingea: „În suita activităţilor premergătoare marelui praznic al creştinătăţii, Sfintele Paşti, astăzi asistăm la un moment spiritual emoţionant, după ce duminica trecută am avut un excepţional concert de cântece bisericeşti, susţinut de artişti de marcă ai scenei culturale româneşti. Prin vernisajul de azi, îl cunoaştem pe maestrul Dumitru Costălaş şi în postura de creator de artă religioasă. Dacă pictorii renascentişti spuneau că pictura reprezintă sufletul artistului transpus pe pânză, în aceste tablouri avem sufletul pictorului Costălaş. Acest artist nu uzitează nici de pictura abstractă, nici de cea simbolistică, ci ne prezintă o pictură realistă, cognitivă, în care culorile vorbesc de la sine. Unele picturi sunt motrice, în mişcare, altele auditive, în care auzi durerea surdă a Mântuitorului, îi citeşti în privire resemnarea în faţa sorţii şi sacrificiul pentru noi, muritorii de rând. Aceste tablouri vorbesc prin culori, iar faţa lui Iisus este luminoasă, zâmbitoare, curată, în antiteză cu figurile celor care-l înconjoară. Picturile sunt opera acestui om, un artist complet şi complex, care se înscrie în galeria artiştilor de marcă ai României, ajuns la maturitatea creaţiei sale. De aceea, iată, putem vorbi de o şcoală de pictură şimleuană, iar tablourile din expoziţie sunt ferestre deschise spre înălţimile celeste prin care noi putem comunica cu Atotputernicul, având acele stări inegalabile pe care doar credinţa ni le poate da. Sărbători Luminate şi Fericite !”.
Protopopul Nicolae Bodea, i-a conferit pictorului Dumitru Costălaş „Diploma de Onoare” pentru lauda şi mărirea aduse lui Dumnezeu prin realizarea colecţiei de icoane cu tema „Calea Crucii”, oferindu-i şi un frumos buchet de flori. Mulţumind, în aplauzele întregii asistenţe, profesorul Costălaş a dăruit florile doamnei Doina Cociş, în semn de cinstire a unei adevărate doamne a culturii sălăjene !
Activitatea s-a încheiat cu vizionarea expoziţiei, cu împărtăşirea impresiilor şi cu îmbrăţişările şi felicitările de rigoare.
Prof. Marin ŞTEFAN
Un articol excelent, bine documentat si scris cu multa afectiune pentru cititorii care n-au putut participa la aceasta manifestatie culturala de prim rang organizata la Biserica Greco-Catolica din Simleu! Felicitari tuturor organizatorilor acestui eveniment deosebit!